Când vorbele meșteșugite nu-mi erau la îndemână
strigau prin gânduri să aștept
până se naște harul cuvintelor.
Totul se îmbrăca în tăcere
răcoroasă ca o umbră.
Învățând să pătrund în miezul
Gândul îmi este tot mai departe
și mai aproape de tine îl simt,
de zboară fără aripi,
și-n memorie ți se-nfiripă.
Rămân ca într-o carapace
să-mi ard iubirea în sânge,
împreună să fim un
Mă plictisesc de incertitudinea prin care pășesc
fără să-mi surp zidul după care mă dezbrac,
când mă surprind vinovat de încăpățânare
nu mă las furat,
devin o fiară agresivă și vorace
ce rupe
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat
Dintr-o pocnitură biciul lui Dumnezeu
naște scântei,
focuri aprinse pe muchii
cu femei desenate
ce-și implantau sub piele
neîntâmplări.
Nu-și mai vedeau rotundul în cerc.
Poate vorbesc din
rupem dragostea ca pe o pâine caldă
aburi fierbinţi îi răspândesc mirosul
simt cum ne strângem acasă
mână în mână şi dincolo noi
cu priviri adânci
iubirea ne împacă mereu
de nu mai obosim în
ne îndepărtăm de colțuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcție opusă
nu ne-au luat în seamă
și fiecare își caută drumul său
m-ai întrebat dacă știu unde plec
nu ți-am spus și dus am
uitarea se așează ca o noapte peste morți
nu văd nimic mai lacom
să nu se sature niciodată
în timp lucrurile se petrec la fel de nefiresc
cu înțelegere sau nu
rupte de imaginația normală
ca
Dacă ar ști adevărul
cu toții ar fi revoltați,
nu-l vor afla niciodată,
în imperiul tăcereii nu poți pătrunde,
se înțelege faptul de la intrare.
Am locuit prin apropiere
într-o comunitate
Surâsul tău ademenitor dezbracă gânduri ascunse,
le lasă o pânză pe ochi în ciuda poftelor,
cine să le satisfacă?
E o întrebare fără răspuns venită din noapte
când luceafărul se îndepărta de
Se întâmplă minuni,
ard în noi impulsuri sălbatice
focul se întețește în spirale
și urcă prin trup cenușa.
Se abat drumurile din calea vântului
dar nu ne ocolește dezordinea
în lume se
Își mută sufletul în alt trup,
l-am simțit cum îi tremura inima.
Încearcă să rămână același om exuberant
cu îmbrățișările la el.
Zilele au devenit ape de trecere între lumi
care merg mai
dincolo de margini în abis
țipătul lung al păsării
apropie și sparge întunericul
doar ondulația sunetului
ascunde-n vibrații zborul
neîmplinite simetrii de umbre
împart lumina-n franjuri
Nu ne întreabă nimeni, liberi zburdăm
și nu închiși în carapace,
trăirea, ca molusca.
În aripi vibrăm arcuri cu rotunjimi de con în urcuș
clapele unei orgi într-o catedrală
așază-n inimi
Sunt tot mai departe
de zările timpului nesfârșit,
prin fibrele subțiri ale nervilor
îmi tremură influxurile sorții.
E tot mai adâncă fântâna,
deasupra de albastrul izvor
prin care fulgerul
În miezul nopții când lumina vestește
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.
Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caș dulce și ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea
Dragostea ca o umbră săracă de vise,
convingerea că aparții altui timp
nedesprins din cochilie,
voința de a trece dincolo
descoperind esența unui lucru.
Aș dori să cred în ceva
ca
Conștiința-mi vorbește din amvon,
nu m-am dezis niciodată.
tu nu iei lucrurile-n serios
îți construiești personajul pe cuvintele lipsă
pe scena improvizată de-un scenarist grăbit
care e
Rostiri de cuvinte-n somn
așez lângă un perete sacru
să-și spună rugăciunile visului,
să-ți sfărâme o lacrimă plânsă
lângâ genunchii chirciți.
Noaptea zidită-n coloane de șoapte
încălzea
Ai coborât prin mine,
în gânduri odihnea îndoiala
Cuvântătorul
noi beam vorbele cu vin,
între noi cine a rămas?
S-a încins focu-n țesuturi...
ard flăcări în inimi,
nu le vede decât
Timpul este același doar oamenii se rup din el,
încercarea mea este, să nu mă desprind prea repede,
fiecare își caută și trăiește timpul său.
Am privit viața din multe unghiuri,
aproape le
M-am pierdut într-o noapte străină, de orb,
cu teamă de otrava ierburilor
prin care sar iepurii fugăriți de lună.
Dealurile cu spinări de bivol
pe lângă care trec, le cunosc după
Sar peste gardul vecinului ca peste un foc
și-i caut singurătatea acasă
pentru că nu mai are unde locui,
noaptea îmi va stinge toate stelele călătoare.
Cântecele s-au recompus în bătăile