Silviu Somesanu

Întemnițat până îți pierzi identitatea numelui cu sufletul și trupul, capeți o altă înfățișare după cum te roade nevinovăția. În inimă totu-ți curge invers ca un râu spre munte și-n tine e

I se frânge sufletul așa cum ar fi decăzut din simțire, aude voci pe care nu le recunoaște rostind vorbe în vânt. Cuvintele sună a poezie în mintea lui unde sunete străine converg și umplu

stă în fața viiturilor din cosmos în peretele planetei vrea să înțeleagă totul înainte de coborâre nu mai crede în prezicerile astrologilor filonul minții e unul deschis poartă-n el toate

Nu pot să mai amân ochii tăi de gheață ce se topesc în mine, lumini pe ape. Inima izvor de purpură iese înafară grăbită și curge prin timp. Cum să fac moară cu aripi de soare în

De când mă știu nu mă supun presiunii din vorbele căzute în dungă, îmi ascult mai mult inima ce învinge orice nechemat care joacă pe sare. Tac atât cât un răspuns adevărat și rup în bucăți

Cântecul abia deslușit îmi soarbe iubirea din cuvinte, nu știu alte momente care să mă supună, înlăuntrul meu au vibrat sunetele vârstei într-o pădure defrișată. Noaptea m-a purtat pe străzi

plecat pe un drum necunoscut am lăsat la fiecare oprire semnele trecerii care au fost de bun augur tot ce se naște-n mine înflorește și se revarsă peste ceilalți tu să nu mă lași niciodată

Nu căuta vrajba celorlalți semeni în contul binelui dorit pentru care nu faci nimic deosebit, dintre toate întâmplările e destul să fie una care taie obișnuința în franjuri după care se

mă întorc la dorințele tale și tu nu crezi că voi rămâne cuprins în interior între noi s-a statornicit valul pe care nu-l traversează nicio barcă îl îndepărtăm cu mâinile după aceea

Desenam pe bluza ta cu degete de orb, vroiam să caut iubirea fără băț alb, becul suspendat în tavan n-avea ochi, îi murise energia, se plictisea, dădea semne disperate c-ar vrea ceva noi

învăț cuvintele care capătă întrupare lumina lor intră sub piele carnea absoarbe durerile din lume cu mâinile împreunate așteapt să pășesc peste pragurile înalte tu să nu mă urmăreștice

Ascuns într-un tunel de șarpe al casei ieșea la suprafață ca un zeu laș prin lumina obscură, purta la gât câțiva licurici de fosfor. Arogant își atribuia meritul afânării pământului pentru

Nu știu ce porți pe umerii așa de albi și fragili sculptați în zăpadă. Aștept în pielea tandrului ascuns în hazard, să se înlănțuie plăcerea privirii pentru ce doresc să ating. Cum îmi vei

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină, mă poartă pe file îngălbenite de vreme, flămânde mă macină-n înțelesuri ascunse, fără să stabilească puncte de convergență. Tu nu mai încerci să-mi alungi

ai părăsit oraşul plin de plăceri nu ţi-ai găsit refugiul pentru sufletul pietros zilele s-au înghesuit triste ai coborât înlăuntrul rămas din trecut sănătos te fereşti de neprevăzut ca în

Au dus luminile rampei la abator s-a deschis o linie de sacrificare, de oameni politici cu nume sonor pe criterii de purificare. A început să meargă linia strună trimiteau mulți într-o

Cine mușcă mâna care l-a hrănit e mai feroce decât sălbaticii, nu știu ce mă face să cred în loialitate dar trădarea este ticăloșia întruchipată. M-am tot convins că disprețul

Nu este nevoie de nicio rupere de ritm când oamenii așteaptă la răscruce și nicio mână nu se leagă, ele caută nestingherite lupta cu cei ce se abat din drum și se vor duce într-un con de

Nu a cântărit niciodată greutatea și i-a scăpat pe piciorul și așa șubred cu o durere în ochii minții. De fiecare dată i-au căzut pleoapele peste așteptări, limba exersa cuvintele pe alte

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei La poalele dealului, Cu urechea lipită de calea ferată Și plăcerea trenurilor care vor veni. Plantele se îmbogățeau de lumină, Iar sufletul era uns cu

Stau de vorbă cu singurătatea cum argintul viu cu solzii viperei ce-și păstrează veninul pentru luptă, pun toată tăcerea-n tristețe ca într-un vas de fildeș pe hol în care se sting florile

N-o să vii să ne întâlnim nici n-ai avea cum, nu am un loc în care să mă opresc, am un timp fără sincope. În piept am mai multă dragoste decât inimă, mă îndestulez din cuvânt, respir clipele