Silviu Somesanu

Întotdeauna mă întorc la tine, mamă cu sufletul înmiresmat de dor, ceul tău curge prin mine cu stele cu tot, aripi îmi sunt mâinile protectoare, deprind zborul înalt sub care-mi pulsează

Dimineața iese în cădere pe ferestrele nopții, într-un târziu se trezesc și cântă cocoșii, bat clopotele cu sunete sparte cu ciocanul, spiritul zilei așteaptă trecerea orelor de

Tu mesteci cuvinte, le storci până iese esența apoi îți desenezi sufletul cu dezamăgirea strânsă-n inima rănită. Nu știu cum să te vindec repede, ești îndărătnică și nu vrei nimic a rămas

Pe o câmpie de tăcere prind aripi de înger și învăț zborul de pasăre. Chiar cântecul vreau să-l învăț la strunele unei femei, cuvintele o să-mi devină sonore din care poeme se nasc. Lumea

Când va fi ultima zi tot ce am spus va rămâne uitat undeva într-o taină, toți cei care mi-au fost pe aproape vor pleca pe nesimțite în umbrele tăcerii. Nici voi nu veți zăbovi prea mult timpul

Mă propulsam negru pe albul zăpezii ca o umbră hieratică pe urmele lupului decupat din lună cu o față luminată. Restul era întunericul care stăpânea în aer; nu se zăreau nici caii ninsorii, nici

trecea drept o femeie deosebită cu zâmbetul însiropat, pașii măsurați și sânii jucăuși sub bluza strâmtă pe care cădeau ochi languroși și alte pofte. strivea prin nepăsare asta mă

Nu vreau să-mi amintesc de trecut, de geamurile sparte și de visele neîmplinite, mă îmbrac în hainele prezentului viu. Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă, mă bucur de prieteni și

Chiar dacă treci prin tăcerea cuvântului și nu-ți spune nimic, caută dincolo de el și deschide-i fereastra. Ascultă sunetele care se interpun între noi cum rup silabele care visează semne

Am gândurile răsfirate printre degete, în palme lumina și-a făcut cuib de unde zboară ideile păsări. Inimile se zbat în cuvinte, fântânile au izvoare-n stele, apele închid cu brațele

Preocuparea mea de acum este că nu trăiesc în miezul cuvintelor cu vocalele coapte, întâmplările din jur trec neobservate și ce mai poate fi atât de important bătălia cu mine însă-mi ori

mă rup de lume să nu-i simt durerea cum pătrunde aud plânsete peste tot mă fac să fug și mă opresc la pragul nepăsării învie-n aer speranța în care nu se moare.

Noaptea a rămas în fântâni secate, trec pe lângă apele râului, mă-ntorc în amintiri și-mi refac timpul prin care am crescut liber. Nu știu cum privești din fundul ochiului patimile care nu-i

Noaptea e o topitură de întuneric, oamenii o beau și adorm, să nu se trezească singuri. Nici frunzele nu se clintesc, amuțește și vântul. Îngerii își dau binețe prin semne, nu se aud, nu

Mi-au rămas întâmplări pe retină, în amintire și scrise pe scurt în jurnal cât am avut curajul să le retrăiesc. Apoi trenul a plecat departe, am căutat timpul acela plin de substanță fără să

Își cântărea simțurile-n palmă și mi le oferea spunea că sunt pline de miez. Dorea să se adâncească în sufletul meu și nu găsea mijloacele de pătrundere, noaptea i se părea tesut

Nu mă culc pe nicio ureche, nici nu aștept pe la colțuri, fiindcă n-am astâmpărul necesar, tu mă chemi întotdeauna la vatră unde totul arde, nu așteaptă tergiversări. Simt ce și cum trebuie să

Înserarea se lasă furată de semne cereşti, stele dispărute se văd luminoase, cele noi născute încă nu se văd, Dumnezeul universului lucrează continuu şi ne cheamă să-l înţelegem. Moartea şi

aseară am pus merii să-mi cânte florile lor mi se păreau o minune într-un colorit catifelat a desfătare tu ai miruit clipele cu harul iubirii o flacără înghițită de sânge care știe să-mi aprindă

Drumurile nu s-au oprit și capăt nu au, oamenii-s cuprinși de febra călătoriei și-i bănui și de alte porniri în căutarea locului făgăduit. Trăiesc sub zodia patriei de bine de nu-i mai încape

Mă întorc în trup desculț de încălțările nopții, nu mai am timp de îndreptările propuse, am rămas închis în cercurile concentrice, să nu mai pot depăși propriile limite. Oamenii nu mă

Înălțându-se arborele pe coroana inimii urcă într-o coloană zidită-n curcubeu. La porți deschise spre înalt am tremurat de mirare cu suflul divin în priviri, în locul în care oasele

Nu voi fi unde trebuie în sertarele-n care cauți cu nume uitate. Sunt pe nişte rafturi de cărți unde mi se odihnesc poemele în cuvinte șlefuite-n suflet uitate și ele cum statuile prin