Silviu Somesanu

Se întorc păsările călătoare prin gânduri, se face lumină în pădurile mele de ulmi și o femeie cu eșarfă verde trece prin ele, de se miră izvoarele de unde atâta mlădiere pe drumul abia deslușit

Cu gândul dimineață-n cuvinte, îți scriu. Cu ochii deschiși am simțit că visez, am în ei tot ce-au văzut și nu spun, surâsul te poate atinge c-o lumină celestă. În trup am scorburi împrumutate

Ea își curba liniile, lucra cu spații rotunde ochii șterg unghiurile, fac acustica înaltă, Gândurile mele se joacă cu imaginile inedite, în regatul alb lumina-i cu setea bogată nicio apă

Cum ninge între bucurie și moarte, mă revolt uitat în cercul frigului cu o ușă deschisă prin însingurare la care Dumnezeu bate șchiop. În trupul firav cu teama spânzurată de bătrânețe, am în

Mi-am scris cuvintele-n inimă, și din ungherele ei îmi vorbesc, zicându-mi; lasă-ne să zăbovim în poeme. Vouă vă spun, cititorilor, aplecați-vă asupra lor, sunt doar niște flori de

Inima mea se mai îndrăgostește numai cu ochii, nu mai risipește farmecul trupului tânăr prin sânge chemarea urcând. Mai rar scoate capul câte-o vibrație ascunsă ce porii mi-i umple cu vise în

Plouă monoton și n-am ce număra, mă gâdilă-n urechi picurile căzute din streașină, sunetul aproape-mi place ca o melodie veche ambientală, în surdină. Simt o singurătate cum rupe tăcerea ca o

E timpul geometriilor care înșală ochiul legate de imagini ce sugerează iluzia, seva culorilor reci, pielea zăpezii înghețate sub cupolele coif ale înaltului. Și nu pasărea scăpată din

N-am să te reneg dulce făptură, abajur al sufletului fără formă, nimic nu-ţi cer înapoi. O rugă în genunchi mă înalţă deasupra de lumea ochiului, îţi umplu clipele cu apele lui, să văd cine

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte, vorbele spuse nu se mai pot retrage, rămâne tot mai puțin spațiu de întoarcere. Se impune totul printr-o lege nescrisă, dar neîncrederea sporește tot

S-au desțelenit nopțile și tăcerile se destramă, iubesc ferestrele cu fața spre răsărit și îmi scriu diminețile pe coli albe, noi suntem niște umbre flămânde De când au venit păsările

Îmi înflorește sufletul de bucurie, se umezesc ochii cu o lacrimă, mi se topește în palme timpul pe care nu-l poate îngheța nimeni. Ramurile sufletului se înalță. Copacul prinde pământul

De atâtea ori întors din drum numai un sărac poate să spună. În gândul înzăpezit cu praful urii nici în uitare nu-și află adăpost zace-n trup ca o pedeapsă ce n-o poate dărui

La trecerea de frontieră între concret și abstract nu sunt vămi nici între gând și vis unde-mi poposesc cuvintele încurcate-n repetiții de memorare. Clipele în care mă zbat fără

Împart cu tine ce nu-i de împărțit și te rog să-ți alegi partea care cuprinde acea frântură din mine căzută peste rănile sângerânde. Pielea durerii se reface în fiecare zi sub ea înflorește

Macin gânduri în râșnițele timpului morile de vânt au căzut la sfat cu morile de apă li se pare o lipsă de respect pentru tot ce înseamnă măcinat și nu-și mai ascund niciun gând de a spulbera

Lumea răzvrătită pe început își recunoaște păcatele, bate clopotele nemulțumită de întâmplări, rupe din sufletul încredințat de Dumnezeu și uită de îndatoririle sale. Nimic nu se ridică

Mă-ntorc în bucuria-n care am crescut ca o primăvară după iarna lungă și zilele se deschid într-o carte albă în care-mi voi desena gândurile. Faptele din trecut au devenit urme și inima o

Printr-un con de umbră urcă-n spirală născutul lumină, coboară prin timp gravitând piatră albă ca varul nestins sub tălpi. Pământul murmură adânc și-i așteaptă flacăra prin fanta de

Palmele mele nu-ți strâng mijlocul ci mai degrabă ochiul, cercul imaginar unde se îmbină subtil formele. Când trupul se-ndoaie devine mlădios ca o trestie ce-și pipăie rădăcinile-n palme.

Se-așază pulbere pe înscrisuri vechi cerneala, uscată-n călimară, trăiește-n cuvinte Pune-n ele metafora inimii și le îmblânzește. Gândurile se-mbracă-n pânză de in, rămân în afară gleznele

Noaptea se așază pe un scaun de lemn citește un poem al luminii și subliniază cu negru. Luna privește de curiozitate din mijlocul cerului, stelele nu văd nimic și pleacă la plimbare prin