Seara urcă pe scară, așteaptă asfințitul,
geana soarelui sângeră stropi de lumină,
mâinile mele ca la un semn se ridică
în palme se stinge un foc fumegând,
mușchii poartă în ei resorturi
Își freacă mâinile de nerăbdare
și parcă nu-și mai încape în piele,
mă atinge ușor cu o plăcere impusă.
Nu vrea să se dea bătută și-și încearcă aripile
cum un vultur de pradă,
privește de sus
În memorie s-au strâns întâmplări ale trecutului
și tot felul de judecăți,
niște adevăruri îndoielnice, dar cu impact.
Respir ușurat tot ce am învățat ca un dat
prin care au trecut oamenii fără
Rup din mine bucăţi şi le macin până la făină
apoi le frământ până la sudoare
şi aprind lumânări desprinse din stele
de frica necuratelor făpturi
ce populează vise de coşmar
în labirintul
Am fost întrebuinţat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii şi simţurile tocite.
Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieşi
sub pielea subţire nu mai eram
Adaug cuvinte pe o hârtie albă,
când vreau să le așez într-o ordine firească
se deschide fereastra și hârtia zboară jos.
Cățelul atent o prinde în gură și fuge cu ea
nu vrea s-o lase din
Astăzi stau la colț și aștept
mă întunecă un gând ascuns,
pe lângă mine trec tot felul de oameni
fiecare cu un scop anume,
mă întreb și nu știu să răspund
de ce îmi fuge dragostea și se
M-am tăiat și prea mult sânge n-a curs
mai mare temerea
față de durerea provocată.
Când sutura s-a terminat normal și frumos,
am simțit fiorul mândriei în corp
ca o pâine aburindă sub
rup din moarte și-i scutur durerea
o fluier prin oase
păsări negre
se agăță de viață
cu unghiile
o flacără se aprinde
prin reființarea în carne
tu
cu ochii ațintiți în vid
ca o pisică
Copiii așteaptă îmbujorați să înceapă dansul
totul era știut, mișcările studiate și repetate
oricum ori mai intervine se poate corecta din mers.
Oamenii se mulțumesc să privească,
uneori se
Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulți ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
și jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.
Mulți se feresc să mă numească
se împiedică
Noaptea-i de veghe, o fură somnul,
urmele dispar de pe fața zăpezii,
tabloul e unul cu fluturi mari, argintii
ce cad jucăuși prin aerul curgător și el
ca apele nevăzute ale gândului
spre
Mai bogat decât mine, este înțeleptul
senin asemenea zilelor verii, măsurat în cuvinte,
în liniștea sa se-neacă corăbierii pirați ai orgoliului
pe mările cu pielea de sânge albastru.
Mai bogat
Se aude un sunet străin
vine rece pe o rază de lună
și-i dă contur de întuneric nopții
adăpostit sub cupola timpului.
Ne vom regăsi și fără vedere
când lumina nu ne va însoți,
poate
Lumina pâlpâie în inima pietrelor înghețate fără să se crape,
vin zăpezile nordului cu vânt și ger,
cu furie ne-ncearcă răbdarea ascunsă-n obișnuința nepăsării.
Cel ce iese-n față este dat la
Nu pot să cred că m-am născut atât de frumos
într-o dimineața anostă din decembrie
ce-mi înghițise solstițiul de iarnă.
Așa am auzit povestind femeile la gura sobei
cu flăcări pe fețele
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă
Trandafiriu crepuscular cu margini violacee
se destramă încet în seara de vară,
noaptea se apropie cu ochi de stele.
Privirea se îmbată cu plăcerea uimirii,
se nasc brodate trăiri de
Să-mi amintşti
cum ţi-ai neglijat destinul,
l-ai lăsat pradă
învingătorilor de ocazie,
nimic nu justifică sărbătoarea ochilor tăi
căzută peste durere
fără să împarţi vinovaţia cu
în suflet au rămas urme pe zăpadă
trecători răzleţi le mai calcă
ninge şi fulgi proaspeţi le acoperă
căutându-te acasă
în ore de cumăpănă bolnave
m-am pierdut cu firea de lipsa ta
timpul
Un stimul scurt
încinge sângele
pornit
pe ramurile inimii.
Curgerea vremii
se amână
cu clipele bucuriei
aprinse
în imagini
abia percepute.
În sâmburele nopții
luna,
și-a pierdut
Toate s-au perindat șchiopătând
nu am ajuns nicăieri
fiindcă n-am plecat din trup,
am rămas să-i ofer sănătatea
pe care n-o mai am.
Liniștea mă caută peste tot
și cade pradă luptei din
Þi-am urmărit fiecare gest și pașii măsurați
în ziua de patimi nuntită
cu așteptarea topită-n cuvinte.
Am învins orice pornire spre țărmuri fără nume
prin întunericul din memoria