în tălpile crăpate
aveam înfipte resturi de pietre și mărăcini
bine bătucite, umblam desculț
cu durerea în carne.
în lunile calde își formau o crustă
tare și protectoare.
eram văruit cu un
Femeia este unde trebuie să fie,
inima ei este fructul toamnei copt,
are obrazul rumen de piersică a soarelui.
Sprâncenele-i arcuiesc tainele nopții
peste unghiuri de lumină din ochi lăptoși,
Unii crabi trăiesc în nămol
în mlaștini cu vegetație luxuriantă
trebuie să-i cauți cu mâna pân\' la coate
sub amenințarea foamei
Crabii sunt protejați de lege
braconierii își mocirlesc
Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
și întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
și am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când și-a dat în
când păsările pleacă
o tristețe se risipește de sub aripile lor
pământul încă visează
dar cu toții ne gândim la întoarcere
nu cred în mai mult
decât se poate face de cei liberi
să-și
Îngheață pietrele, frigul nu se lasă
mai repede decât acidul pătrunde,
de când la padure mi-am facut o casă
timpul trece fugar, nu are secunde.
Plânge ochiul de ceață al nopții de
Ploile mărunte își sterg fruntea de nori,
straturi de ceață se ridică pe coridoarele cerului,
neliniștite formele de relief se țin strâns de mâini.
O muselină fină îmbracă orizontul dinamic
și
Îl va lovi setea de adevăr
ca pe un călător
pe întinsul necunoscut,
nisipul îl va cerne pentru firicele de aur.
Numai cristalul are sclipiri în unghiuri
cu zvon de îmblânzire,
de nopțile de
Fulgeră ideea dincolo de gânduri
se înnobilează durerea cu înțelegerea ei,
în fața judecății de conștiință
sângele pregătit pentru viață
în camerele de taină ale inimii
se curăță de mizeria
mâinile ei frumoase
îmi strâng anotimpurile în pumni
și nu le lasă să plece
noaptea mă descîntă
de credința-n veșnicii
și adorm cu stelele-n brațe
să uit
când lumina se topește
în
Noaptea-i o țesătură subțire
cu puncte de lumină și un cerc strălucitor
pe sub care se agită oamenii
ce nu dorm.
Tu rămâi fin conturată
într-un nor gălbui,călător.
Cum să vin la tine
când
Am să mai trec precum orbul
pe malul apelor,
să străbat văile până la izvoare
înăuntru învelit în dragostea ta
înafară dezvelit de singurătate.
Să cobor înapoi
la femeia clepsidră
cu ochii
Între mine și oraș se nasc confluiențe ascunse
circulă energii pe care vreau să le culeg
prin concentrarea în puncte vulnerabile.
Străzile-s în extindere și mișcare
suflul viu le urmărește și
Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele
Vreau ca prezentul
Era departe marea și nu avea țărm,
să observ cum se retrag stelele-n ape,
marea devine cerul răsturnat de iluzii
din care viața a ieșit la suprafață.
Încep să cred că geneza e probabilă
pe
Amenințarea-i pe urme
o himeră pierdută pe drumuri,
vin anotimpuri nebune
fără oșteni,
fără arme,
doar cu vremuri potrivnice.
Nu poți să fugi;
se urcă frigul în oase,
zăpezile se
Iubito nopțile mele se joacă cu stelele
de pe fața lunii munții își cer plecarea
undeva pe pământ unde triumfă rațiunea,
ochii tăi privesc poetic acest demers
cu speranța că se comprimă
Era o femeie voinică,
atât de zdravănă când mergea
se zguduia pământul sub pași
și nu-i stătea niciun bărbat în cale.
Eu o strigam pe nume
și-i spuneam întotdeauna,
bine că te am pe
Se face frig ascuns în gânduri,
nervii își ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.
Drumurile-s legate de ape și uneori rupte,
se lasă cu dureri la
Ea citește absentă și seducătoare,
ochii ei verzi sunt sclipitori
sprâncenele ridicate.
Nu mă vede,
nu se vede pe sine,
stă ca o umbră sub lampă.
Eu mă furișez prin întuneric,
mă înconjur de
întotdeauna omul nîndreptățit
se ascunde cu totul în sine însuși
își adăpostește durerea care-l roade în trup
uneori își ascunde visul de văzul, auzul și mirosul lumii
se preface într-o apă
Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simțea vinovată,
împărțea întotdeauna păcatele pe culori
și ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
așa te-am găsit în
Se vor naște multe ambiții,
timpul se va rostogoli peste noi,
oasele din trupul nostru se vor întări
și vor cânta din fluier
ajutate de vânt.
N-o să se mai știe nimic despre fluturi,
despre
Mereu lași lucrurile să se scuture,
pui în ele porțile deschise ale înțelegerii
și drumurile trec odată cu veșnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce așteaptă vindecarea de