Poezie
Se face frig
1 min lectură·
Mediu
Se face frig ascuns în gânduri,
nervii își ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.
Drumurile-s legate de ape și uneori rupte,
se lasă cu dureri la încheieturi și vise
ce sporesc depărtarea și curajul nebun,
se deschid ferestre.
Cerul se arcuiește cursiv peste orizonturi,
pământul înflorește-n somnul dimineții,
și visează rodul.
Raze de lumină cu arome de mentă sălbatică
îmbracă aerul în armonii înalte și crude.
Tot ce poate să fie are armuri subțiri,
faguri de plăcere-s dornici de umplere
numai cu iubirea celuilalt nufăr.
001.717
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 93
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Se face frig .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14122542/se-face-frigComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
