Silviu Somesanu

Noaptea aluneca în brațele iubitei ca stelele la sânul dimineții, ce se pierdeau în lumina dătătoare de viață. Tu mi-ai povestit despre pădurea unui sat ce ascunde în ea izvoare

În ofilitele clipe ale brumelor târzii când frigul în creștere capătă trup grădinile plâng,

M-am înstrăinat de mine anonimul cel care am fost umbră-n amiază cu inima deschisă la intrarea luminii și sufletul pus pe masa nădejdii în dimineți de rubin. Mai clară decât seninul zilei de

Saloane de oglinzi unde strălucirea plină de vise se reflectă static și în mișcare, expun imaginea reală. aproapele și departele conservă lumina până la porțile înalte ale cerului. Chiar

în preajmă ruine timpul se clatină în părți într-un balans lipsit de remușcări pentru noi totul e o părere de rău la pragul singurătății rupe dintre noi vieți care ating sau nu ating cu

Vom pierde și noaptea aceasta neîncepută cu multe clipe rătăcite-n ungherele inimii mușcate din foamea somnului întârziat fără vise și alte trăiri admirabile de care să-ți pară rău. Se

Din munți coboară pe cărări înguste zâne din păduri fermecate ce nu se mai ascund vederii și îi iubesc pe oameni. Am pornit să le întâlnesc fără reticențe, frumosul capătă contur și formă în

Mă întâmpină pe cale un fulger globular ce-mi tulbură tăcerea ajunsă la rutină, și cerul învârte norii deasupra circular cu șerpi de foc în gură de-s înglodat în tină. Când tălmăceam un vis

Dacă s-ar spune adevărul n-am fi atât de creduli, îmi pare că alergăm după himere și devenim atât de triști și irascibili, efortul și credința noastră sunt uitate, degeaba ne zbatem și ne

Ca o luntre pe ape alunecă poezia, țese imagini pe pânza cuvintelor culese de pe umerii gândului, memoria făcându-mă partaș. Întoarsă pe toate fețele și luminată, acoperită cu hlamida

Între aceste cuvinte despărțite-n silabe simt despărțirea nostră ruptă de poveste așezată-n umbrarul gândurilor răzvrătite pentru fiecare neglijență uitată. Te simt înflorind în orgoliu pe

Alunec ca smoala încinsă din ochii orbului pe asfaltul încins în care și-a prins tocurile, noaptea. O s-o fur de la părinți pe la lăsatul întunericului Ne învelim unul pe altul să nu ne vadă

Unde au plecat păsările ce-mi cântă bucuria, cine a furat mirarea pomilor înfloriți, ploile scurte de vară cu aerul lor curat, după care ochii se acoperă de verde? Purpura soarelui în sânge se

Când te uiți în oglinda sinelui și te recunoști fereastra casei se luminează, copacii-n grădină se plimbă liberi cu-nțelesul fiecărui cuvânt pe frunze, piatra de la intrarea pe poartă respiră

Se înfruptă din avutul mulțimii cu supra îndestulare, între două mese, se mănâncă unii pe alții, cei ce se simt mâncați căută nervoși alt os de ros. Mulți își redobândesc repede pofta din

Am înghesuit în existența zilnică atâtea speranțe încât puține s-au realizat, de fiecare dată n-a intervenit nimeni nici măcar uitarea. Din afară toți cred în refularea unei obiecții din

Aseară, am venit în camera ta, sub lumina candelabrului de cristal tu nu erai, te-ai închis în obiecte, viața s-a pierdut de tine și nu știi. Tăcerea îmi arată o femeie indiferentă altfel,

Nu știi tu ce canoane respect eu și nici câtă libertate duc în spate, lumea în care mă mișc e o hiena flămândă. Nu-mi mai ajung cuvintele să mă hrănesc, nu vreau lecturi la modă fără niciun

Se va plimba Octombrie ca un călător grăbit pe la mănăstirile timpului. I se vor lăsa pe umeri ploi calcinate mărunte și moi cu zvon de rod, îmblânzite încă de un soare în febră. Asemeni

Sunt o singurătate care nu se teme, caut înlăuntrul meu bucuriile inimii tale, mă îmbăt cu poveștile care mă răsfață. Tu ești vinovăția care nu mă lasă fără gânduri și arunci din mine bucățile

visul părăsește somnul greu pleacă-n uitare dimineața prinde cearcăne la ochiul soarelui chiar dacă las gândul să zburde liber inima bate închisă într-un ceas plimbă ritmic limba pe cadranul

Deschid porțile labirintului, povestește-mi despre zăvoarele lor dacă poți ajunge la ele dinăuntru, dacă vrei să ieși și ești epuizat cum faci să te învingi, sau rămâi acolo până se schimbă