Silviu Somesanu

Gândurile-mi trec printre cuvinte, îşi caută întruparea în poemele inimii, se grăbesc să bată la porţi ca un an nou primit cu speranţa împlinirii de suflet şi jocuri de artifiicii brodate prin

Vezi cum se scrie pe suflet fără cuvinte, unii pun vorbele să dospească nimicnicia, închid între paranteze trecutul bolnav şi-l uită apoi pe rafturi ascunse vor să se disculpe de păcate. În

Se strânge iubirea la mijloc, nu vreau să risipesc din dorințe urmărind manifestări exterioare care rup bucăți din fiecare trăire, tu știi cum o să scap din cerc. Fără să știu de unde cade

Îmi tragi zăvoarele de ceață, închizi sau deschizi temnița, mâinile tale devin pârghii în mișcare, vom păși împreună zâmbind. Uitarea trup fără aripi se împuținează ca o umbră, cu răbdarea

era o miză și singuri doi invalizi ne validam reciproc ideile la masă sub vița de vie visez cum plouă și desenez o umbrelă timpul alunecă pe(ste) pietre vocea ta sparge tăcerea asfințitul

Dacă voi veni, să mă aștepți la poartă pe banca de lemn sub dud. Cine știe dacă o să te recunosc? Tu o să mă ierți pentru naufragiul făcut în timp. Uluit de atâtea amintiri și

M-am întors, de fapt nu plecasem din labirint și niciodată nu-mi uit disperarea când nu ajung în pântecul cuvântului să nasc la vreme forma înțeleaptă în care se-mbracă nepotrivirile dintre

Ai uitatat pe masă bucuria rămasă-n bucate sfințite, în liniștea înaltă cât o clopotniță din care bat clopotele învierii. Într-un sat cu biserica pe dealul viei unde pomii înfloriți sunt în

Unde gândurile se înlocuiesc prin vise și somnul a rămas fără ochi iubite mea citește în ele cum se schimbă dorințele și mă întrupează într-un alter ego oscilant ce mă transpune în privirile

Sunt hăituit de singura teamă, foamea din iernile geroase. Pădurea-i din ce în mai rară şi mai potrivnică, urletul este nemângâiat de lună, în gură, frigul clănţăne-ntre dinţi bătrâni, din

Nimic nu mă reține când tu vrei să fiu recunoscut în trupul tău un arbore de iubire. Este o iluzie să cred că ceva te împiedică ca un gard, să sari în grădină, când în ea s-au copt cireșele

M-am căutat în cuvinte cu respirația literelor din aer ocoleam printre silabe luminoase cu pielea subțire pe care își ascut muzele sabia. Sunetele cad ucise de tăceri nopțile se opresc la

M-am întors din oraș curățat de invidii împăcat cu mine însumi și relaxat, băusem tot ce se spune-n șoaptă despre femeile dezbrăcate de conținut și îmbrăcate în poleială de vedete. În casa

În umbra ei a crescut iarba și niciodată răcoarea n-a alungat dragostea iubirile-i sunt simbioze de dulce și amar dar nimeni nu le deslușește plăcerea. Voi n-ați văzut privirea albastră de

Acolo voi înnopta printre necunoscutele din strofele poemelor cu flori de tei în păr și nuferi la gleznele fine pe apele visului. Pulbere de polen pe sprâncenele nopții îmi risipesc arome

Am nimbul unui voievod uitat peste timp, locuiesc într-o cochilie în firida ascunsă, văd totu-n albastru ca-n mările sudice cu poeti înotând în poeme de apă. Era o lumină-n arbori exotici cu

Spală-ți rușinea de pe obrazul pătat cu oamenii de la fiecare colț de stradă! Numele tău are camuflate dezertări mizerii cotidiene înșelătoare și trădare, curg zoaiele din tine tulburi și te

Nu mă căuta în altă parte, o să mă găseşti dincolo de gânduri acolo unde inima se pierde-n iubiri neîmplinite şi nu mi-e teamă de drumuri, am crescut împreună cu ele. Zilele mele trec după

E grotesc să te strig cu partea mea de gînd lipsă, ești prea departe și auzi doar sferele rostogolite, carul mare își fixează osiile paralele și stelele stau la rând. Lumina îmi coboară prin

am alunecat în spectacolul cromatic de ardezie cu o versatilă duritate elegantă până la uimirea care îmbracă ansamblul construiesc ideea zborului din păsări și o las liberă să taie cerul ca o