Silviu Somesanu

ca un vis supus uitării se pierde seva din substanţa vie a creşterii şi moartea prinde rădăcini în trup în clipele de revelaţie senină a gândului când nu se fructifică în propoziţii nici în

Noaptea alunecă pe văile cerului, se spală în apele stelelor, izvoarele o așteaptă la răscruci, vor să aducă munții pe umeri. Lumina se lovește de piscuri, zăpezile o absorb dar nu se

între noi se odihnește miracolul risipește prin gânduri flori albe de salcâm mirosuri pătrunzătoare mă recompun din fiecare privire albastră trăiesc în miezul unui fruct al iubirii de la

Chiar dacă ai fi trecut prin zid zidul fără să se dărâmae, mai greu este să treci prin tine ca printr-o apă curgătoare fără să ți se descopere urmele. În aerul umed și sărat respiri aburul

Se înzorea în mine cântec vânătoresc, hăitașii porneau să are pădurea luminii limpezire a izvoarelor în aurora răsăritului. Foșnitul frunzelor rămânea în așteptare, veghea sticloasă se

Anormal mă topesc în tristețe ca o ceară sub flacără mică, cântecul mă face să uit durerea care alunecă-nlăuntru și se resoarbe treptat. Simt că viața mă supune la încercări cu o plăcere

Mâine dimineață beau apă din trei fântâni înainte de răsăritul soarelui, nu știu dacă voi izbuti să o deosebesc cum fac degustând vinul. Știu doar că un bătrân bea apă din ele și face din asta

Lumea care trece pe stradă descoperă o anumită ordine în toată dezordinea și fiecare își face o impresie care-i lămurește simțurile ca o cădere de frunze toamna ce lasă sfărâmicioasă o

Mâinile își lungesc degetele, oamenii privesc și se miră cum prind între ele norocul, îl amestecă în sâmburii din căușul palmei, face gropi în grădină și-i acoperă cu suflet și lut

Sentimentele de transfug lasă urmele acasă, trupul desculț se plimbă singur fără nicio umbră, doar cuvintele au amprente amare. Un râs prefăcut își ascultă ceasul pierdut în pădurile din

Era un cântec de călătorie auzit pe drumuri în mijloacele de trasport, era o nepăsare mută, firească pe care-mi sprijineam crezul. Erau ochii privind undeva departe ca printr-un orizont

Noaptea în care mor câinii fără stăpâni ascunși de propria libertate naște prezumția de nevinovăție a celor care nu i-au iubit niciodată. În toată incertitudinea creată de cei care mimează

Pe o toamnă de brume lumea se coace în coajă, iese în afara ei să nască îngeri fără aripi. Se crede că e un mileniu de zbor în fața noastră-n urcuș de-n jurul pământului rotit oameni se

Am scăpat în uitare, trecutul așteaptă undeva în sertarele memoriei, mi-au mai ramas cateva urme dar nu mai au loc în prezentul fulminant dominat de preocupările zilnice. Absorbit ca un ceas

dacă nu vorbesc prea mult lumea spune că sunt un tăcut periculos care gândește prea adânc și ori mă ignoră ori mă provoacă dar niciodată nu mă apreciază cel mult sunt considerat suspect mă

Dintre lumile pe care le cunosc tu ai lumea ta în care crezi că eşti însemnat, dar nu văd nicio deosebire de nuanţă. După modul cum uiţi cine suntem cu toţii trăitori ai anotimpurilor

pierderea ocaziei a închis poarta ruginită drumul primenit de pași hotărâtori un alt mod de cucerire prins de fața gândului răzbate din interior la suprafață prin fiecare por de

În ochii tai dragostea se înfiripă prin chemarea sângelui, limba stă ascunsă cu o lașitate frivolă în spatele privirii, cuvintele par a fi semne cad cu întrebări pe buze după ce s-au limpezit

Te poți împlini în adâncul gândului meu, în mâinile mele vei face curburi sinusoidale, ești atât cât să-mi crească în trup inima, dar tu nu te temi de nimic iar eu mă tem de ce pot pot să

Când mă voi întrupa-n altceva, gândurile-s uitate, oamenii nu vor ști dacă am trecut pe străzi, clădiri ruginite căzute-n ruină o să le mângâie cerul. În serile de trăire când se retrage

Chiar e mai plăcută clipa când o spintecă tăișul așteptării, de mă satur de bucurie să-i intru sub piele. Și nu mă opresc la pragul acesta pe care și orbii îl trec pipăind lumina, ard