Silviu Somesanu

Când sunetele se-ndoaie de tristețe melancolice toamne se topesc în verbe pline de rod necules. Ele vor fi răzbunate de vânturi, în dimineți reci și brumate. Porțile sufletului meu îs

Privesc coloana fără sfărșit ca pe o urcare a spiritului rupând barierele cosmosului sau ca un strigăt al omului către Dumnezeu mărturisindu-i aspirația spre înăltimea de gând, recunoștiință

Adorm în cumințenia unui copil cu somnul populat cu vise de obiecte necunoscute ce nu știe să le citească-n semnificația lor, se bucură ori se supără pentru nimica toată. Mă întreabă, repetă

Din spiritul tău misogin curg nopțile violate inconștiet și nimic nu poate fi mai carnivor decât prada fragedă fără ajutor. Cum poate ucide sălbăticia chipul uman cu interiorul nestăpânit,

Chiar dacă primăvara pășește pe vârful picioarelor, tot i-am simțit aburul viu în ciripitul duelat al păsărilor, florile-n grădini scutură mirosuri, se prind în jocul însuflețit al

M-am trezit dintr-un un vis de coșmar, speriat și buimac n-am putut să mai adorm, eram pe zidurile înalte ale unui castel în munți și alergând pe meterezele de apărare am căzut în imensul gol.

N-am vrut să fiu mai mult decât un slujitor al cuvintelor. Mă caut în fiecare zi în sensul adevărat ca și dimineața în ochii iubitei și-n buzele ei cărnos conturate ca într-un portret de

El se va concentra în sine cu o aglutinare de cântece în glas venite din iubire, dovadă având inima. Se va îndepărta din jur sămânța trădării lăsând să crească ierburile perene cu flori intens

M-am întors de pe drumurile nopții, dar am lăsat întunericul neschimbat, sorb cu privirea curcubeele dimineții și cu auzul ciripitul păsărilor, mă animă același spirit înalt, soarele crește

Ne vom urca în caleștile nopții Și vom străbate câmpiile de întuneric Până jocul de umbre va rămâne în lucruri, Iar ceața se desprinde din văi și fuge. Vor înflori stâlpii porții de dorul

Între Dumnezeu și iubire e trupul însângerat pe cruce pregătit să moară și să învie mai luminos decât frica. Sângele lui în alt trup se scurge aureolat, un duh coboară și-l urcă la

Deschid ferestrele ploii de vară simt mirosul teilor înfloriți pe deal, picăturile cad oblic pe frunzele ondulate de arșiță, umblu desculț pe drumul de pământ. Apoi ce poți compara cu trăirea

Nopții i se cere să fie neagră, înaltă și dezmierdată, sculptată în abanos. Stelele privesc întunericul cu reticență căutând umerii copacilor sub norii de vâsc luminând până-n subteranele

În frunze de un verde luminos seva rădăcinilor capătă culoare în chimia îndumnezeirii din trunchi, de pădurile se îmbracă frumos în culori nebănuite. Întomnarea cu ploi reci, vânturi și

Noaptea muzeelor fantome bătute-n cuie pe pereți, ochii îmi fug atrași de umbrele artei încât se amestecă percepțiile-n minte, nervii se topesc în lava curiozității de tot cei omenesc, îmi

Nu știu ce mișcări îndreaptă eroarea, auzi în tine clopotul durerii cum bate rar și cu ecoul departe în măruntaiele adânci ale ființei. Te văd cu ochiul adormit pe cuvinte cum scormonești

Încurc des gândurile cu visele, mă lupt cu aripile ce nu-mi cresc de nu pot zbura-n univers, tu-mi spui că totul e posibil eu mă îndoiesc, știu până unde se întind limitele și cobor cu

Ne vom scălda în apele râului și soarele ne va privi cu dăruire ca pe niște forme lucrate îndelung de sculptorii sărutului oval și generos. În raze vom căpăta o strălucirea argintie, ne vor

Livezile satului meu părăsite și azi mă iubesc, cărările știute abia se mai disting le-au năpădit ierburile și singurătatea, oamenii locului tot mai puțini poartă timpul pe umeri și-i atât de

Când femeia m-a condus cu prestanță în iatacul ei și noaptea era una înrobitoare nu știam alte alternative mai plăcute, o vedeam atât de frumoasă și dornică încât mă credeam norocosul

Până o să te întâlnesc, lucrurile se schimbă, se face lumină în ce se așteaptă lămurit și scopul capătă o altă turnură. În gând am alte semne de interpretat, caut cuvinte cu sensuri noi de