Silviu Somesanu

Un soldat ca o statuie stă în umbra lunii, stelele îi fac din ochi de pe acoperișul clădirii și noaptea vinovată răsuflă ușurată. Tăcerea crispată așteaptă zorii, oamenii ca într-un scenariu se

Nu-mi pot împărți la doi scrisul, îl păstrez așa unic în felul său și-l dăruiesc cititorilor iubitori cu dragostea încorporată-n cuvinte. Însetat de gânduri și vise, strâng în sentimente

Mă-ntorc la nenăscutul altui veac, un imperfect smuls dintre-ntâmplări ce-o să se-nscrie pe curba lui solară cu fața confecționată de la capăt. Din somnul lung n-o să se nască nimic decât

Tu mă cauți acolo unde nu sunt, mă găsești unde nici nu te aștepți și totul devine o întâmplare, suntem expuși nebănuitelor surprize. Lumea este un conglomerat de relații cu miros de păcat

Abia scăpat de patul lui Procust, îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor ca un întreprinzător printre datornici. Eram încă pe cai mari, lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii de care

Ca într-o grotă pe pereţi cu desene rupestre timpul s-a oprit înăuntru cu întunericul pe braţe de aer somnoros, afară totul se preface şi se schimbă lumina se coace la miez şi prinde coaje de

N-am recunoscut nimic din ce mi s-a spus, am trăit prea multe întâmplări regizate, întotdeauna regizorii nu erau de meserie şi s-a observat de la distanţă falsul. De fiecare dată se împăunează

chiar dacă ai muşcat din propria umbră o parte din tine se reface odată cu ea şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă care ne desparte unul de altul şi trecem fără să ne vedem cu inima chiar

zilele mele nu trec oricum se adaugă cu fiecare prezent vreau să nu pierd nimic din viaţă clipele mă cheamă cu orice bătaie a inimii întorc variantele pe faţă şi pe dos nu pot să ratez

Nicio noapte care mă pune pe gânduri când stau cu ea la taifas nu-i așa de lăptoasă ca străzile acestui oraș unde fantomele medievale se lovesc de asfalt cu o curiozitate fără de durere și

Femeia din gânduri se desface pe dinăuntru, mă uit la ea, o despic cu privirea, o învălui într-un cearșaf de umbre nu este femeia mea și mă culc singur. Vreau să-i văd acel ceva ascuns ridică

S-a ivit din senin riscul de moarte, timpul trece nepăsător, izolați în case așteptăm, să plece de unde a venit. Viața se teme, totul ne separă înclusiv aerul, nu trebuie să ne

Femeile au căzut întotdeauna în picioare ca pisicile prin aerul care desconsidera înălțimea sau cum zic adesea-n glumă, se descurcă în orice situație vulnerabilă în care bărbații se cred pietre

O fereastră deschisă-n univers prin ea vezi anotimpurile cum trec, ating pământenii-n gânduri și-i cheamă, să caute porți prin alte sisteme și dimensiuni, buchet de împliniri visate. Tot ce se

Mulți naivi cred în prezicătorii la modă și nimic nu s-a adeverit, doresc să nu-mi aduc viitorul în prezent ci să fac din el o prelungire de gând, ce mai găsește puterea să fructifice

Aici suntem noi doi și timpul, poate și alții care ne umplu de indifereță viața noastră-i plină de întâmplări, ca și sângele nostru în tremurul din anticamerele inimii. La ferestre fluturi și

Aici ești unde n-ai fost niciodată în miezul fără de glas al cuvintelor unde se naște nou născutul țipând lovit în vocale cu palma, de țipătul i se pierde în scâncet, de fără de laptele dulce la

Cu aerul închegat în zăpezi pătura albă ține de cald pământului, din gelozie ai putea să mă cuprinzi cu gheață, să-mi răcești până la insuportabil inima în care ai putea încăpea cu ură cu

Nimicul despachetat pe bucăți din lada ruginită. Fecare bucată poate reprezenta întregul de parcă ar fi un copil fără părinți. In acest univers lumina își destramă trupul, spulberă nisipul

Nu știu cum te-aș iubi așa schimbată, prelucrată în cabinete, este prea mult pentru mine care nu-mi pot trăda simțurile. Peste tot ai adăugat câte ceva sintetic mă îndoiesc de frumusețea

Nopțile tale se plâng de lipsa de dragoste zvârcolindu-se până la nebunia furtunii fapt ce ascute starea de nerăbdare bolnavă, rupe somnul în bucăți, îi sparge oglinzile până vine dimineața să te

Cineva și-a uitat visele acasă și plânge, gândurile golite de conținut așteaptă, când pleci prea departete nimic nu te mai apropie stai închis în tine și scoți aburi pe gură numai bucurie nu