Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Noaptea-n parc

1 min lectură·
Mediu
Nicio noapte care mă pune pe gânduri
când stau cu ea la taifas
nu-i așa de lăptoasă ca străzile acestui oraș
unde fantomele medievale se lovesc de asfalt
cu o curiozitate fără de durere
și nimic nu mă sperie mai mult
decât lipsa de orizont care întristează
până și statuile aflate în parcul Astra.
Ce să mai spun de femeile de pe bănci
care așteaptă o chemare până târziu
când se obosesc bețivii spre casă
cu mersul împleticit ca niște epave
lovite de somnul mersului pe ape.
Ele trăiesc vânatul ca o plăcere
prinsă nepregătită după copaci
și cu glasul mieros le insuflă starea
de ocrotire rozându-și unghiile de bucuria
pedepsirii oropsiților adormiți în brațele lor
ce-i scutesc de tot ce le-a mai rămas.
În rest vine o dimineață de vară
cu o viermuială de oamenii grăbiți
și acești nefericiți desculți spre casă.
001.579
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
143
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Noaptea-n parc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14077967/noaptea-n-parc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.