În timp ce mama trecea îngândurată
pe drumul dintre cer și fântână
în fața unui car cu fân
purtându-mă deasupra pe mine,
în palme simțea dogoarea verii
și păsări cântătoare avea pe umeri
iar
Mirare întreruptă
înflorirea cireșului negru,
altar de miros
sfințit.
Căpriorul simte
cum îi cresc coarnele-n stele
două nuiele inelare.
Noapte de vrajă
unde să plece?
Cum ne farmecă
în tine semințele
germinează latent
chipul lui Dumnezeu
se imprimă în miez
toată evoluția omului
rădăcinile arborelui
rămân înfipte în lumină
și lumina intră-n cuvânt
e timpul să se
De-atâtea zile, cerul, apă varsă,
Că-mi putrezesc cuvintele în file
Și ruga-mi e-ntr-o mănăstire arsă,
Cu flăcarile aprinse-n feștile.
O Doamne, vino iarăși printre oameni!
Că au uitat cu
Când vesel și fără de vârstă
fluturi prin sânge respiri,
urcă prin trup ramuri de mirt
purtate-n cioc de zburătoarele albe
și timpul se-nghesuie-n clipe.
Așa cum se coc în lumină
și fructe
posibil
să fi fost sănătos
scriam invariabil pe masă
în momentele de concentrare
intram in profunzime
și mi se răsturnau ideile
pe foile albe
imposibil
plăcerea să fi fost
În mine i se rostește numele,
atunci Dumnezeu îi așază coastele
de bărbat pentru ea
și-n inimă îi pune o floare
la care suspină.
Eu îi zic:
tu ești mai mult decât mine,
mă porți în timp
Locul nu-l știu, nu se întâmplă nimic, e hain,
arborii se îmbracă cu zăpadă grea,
vântul subțire trece călare peste păduri,
undeva mai departe, o gară veche și sumbră,
în spate, o bodegă în
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă
Voi trezi cu al cerului meu clopot
satul cu țăranii obosiți din somn,
vor auzi cum cade ploaia-n ropot
și pruncii îmbracă mantie de domn.
Nu se grăbesc, deși însuflețirea
c-o trudnică
S-a împământenit și cu trupul
prea mult iubea
când s-a detașat de el
s-a dăruit altora.
Într-un târziu cu sufletul măcinat de neliniști
s-a retras în cochilia hărăzită
și a lăsat un nume,
Cuvintele dor răstignite pe trup,
semnifcația lor plânge-n durere divină
alunecă printre degete pe cruce
curge odată cu sângele pe lângă piroane.
Arde lacrima umilinței noastre,
se
Sunt schimbător ca vântul,
de la dulcea adiere la vuietul năprasnic,
ploaie măruntă ori vijelie sunt;
peste deal, peste câmpie,
peste inima cu nervuri în frunză de tei.
Chiar soarele
Învelite-n aurul speranței
promisiunile făcute în mod repetat
pentru cei mulți
sunt flăcări mici
care trebuie să ardă fără fum.
Numai atunci
încrederea își pune capul jos
și se naște
Nu merge pe drumuri bătătorite,
când ajunge nu se-ntoarce înapoi,
se grăbește până la prima răscruce.
Ajuns, o ia într-una din părți
și-și vede mai departe de drum,
îl bătătorește
Sat de vise! Astăzi plec
Prin lume să-ți fiu hoinar
Înc-odat-aș vrea să trec,
Să mai dorm într-un hambar.
În fân copt mirositor
Ploaia nopții să-mi aline
Somnul plin de drag și dor
În
Cu o moarte simulată
într-o farsă penibilă,
după aceea
cu multă tragere de inimă
se-ncinge o pomană pe cinste
de carne-n post amețită-n băutură.
Și așa cade norocul în groapă,
mai trece un
Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
credința în trăirea simplă,
îndepărtează de mine răul
și așa cum faci pâinea, fă-mă bun,
dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!
Lasă-mi în trup semnul tău
Nu mă surprinde
cum gura ta modelează cuvintele,
aproape fiecare cuvânt are vocalele sunătoare
puse să cânte din interor.
Serile mă fac să cred că universul începe cu un crepuscul
odată cu
Printre ruine
odihnește timpul trecut
fără să știe de ce,
prin zile și nopți de amintiri
al celor întemnițați în ziduri și duh
trece un iz de recunoaștere
atins de nostalgie,
lumina cade
Dimineața cerul îmi pune pe ochi
ziua ce se destăinuie
pe același drum bătut
și totuși
ceva este nou,
se leagă de mine.
Cu o dorință de evadare
străzile aglomerate
se desfac și se
O inimă arde
cu flacăra-i roșie altă inimă
într-un piept
un dor în sine caută răspuns
împins de pătimașe imbolduri
gândul călător caută fără oprire
...și prinde
așteptările în inele
pe sub nopți
trece moartea călare
de pază
bolnavii grav se retrag în sine
împăcați
deschid fereastra
să nu se creadă altceva
o imploră o cheamă
dar nu le face plăcerea
despică din priviri