cuvântul urcă-n leagănul luminii
cântecul să-mi crească prin trup
cu vibrații transparente de suflet
pe curbele sunetelor.
dincolo de anii în care nu încap
cu nicio aripă de pasăre
m-așteaptă
Tu, ce te naști din lumi dăruite
în spate stă cineva de veghe,
poți să te înalți cât e de înălțat
înțelegând minunea alcătuirii,
porti ca stăpânul ochi dar văd prea puțin
și încerci să-i faci
Nemultumit de propriile izbânzi
de teama să nu mă întreacă ceilalți
mi-am zidit în memorie convingerile
una peste alta cu liant,
dar și zidurile uneori se dărâmă.
Doar urmele cetăților
descurajez promisiunile altora, rămâne ce fac eu
cu efect nefolositor până la urmă, o dezamăgire
pe drumul dintre naștere și moarte
planuri și speranțe s-au succedat destule
fără ca nimeni să le
mulțimile se mișcă haotic
și-și realizează scopul
așa cum apele învolburate
rup podul
oricum cineva le suflă-n urechi
altcineva le plimbă orbii
de te miri unde s-a ajuns
nebunia seamănă
Pe vale satul
într-o veșnicie rămas
străjuiește râul,
pe coline păduri de stejar.
Drumul șerpuiește-n urcuș
cu pieptul de piatră dezvelit,
printre case fântâni cu roată
în față măgura de
Cu binefacerile care ne ocolesc
nu reușim să intrăm în contact
și crezi că nu-i nicio pagubă,
mai mult, le dăm uitării și mergem înainte
fără să ne mai amintim de lipsuri.
Vor apune treptat
N-a fost niciodadată mai demn
ca în fața plutonului de execuție
rugându-se pentru țară, să scape de trădători.
Și-a pus în valoare crezul și onoarea,
cei care-au privit au rămas cu amprenta
Schituri
în munții ce țin deschis cerul.
Evlavia cu ochii plecați în pământ,
alba lumină îndepărtând întunericul
cu inima plină de dragoste febrilă
și cuvintele ce-și fac loc în
Întrebarea pusă de cineva la întâmplare
îmi taie emoția și se agață de răspuns.
Amândoi trăim într-o cochilie
în care se aude vuietul mării îndepărtate
sunet de pian în camera vecină.
Degetale
Ieri am scris despre oase,
oasele albe, oasele vântului de nord
pe care crește carnea zăpezii
și renii aduc sănii cu vise.
Azi am scris despre mirarea din ochi
când se aprind brazii-n
Copilăria nu se culcă niciodată
adorme pe caldarâm
cu gândul la ziua de mâine.
Anotimpurile au aceeași față
scăldată-n bucurie.
În ochi purtam minuni
care se întâmplau a doua zi,
jocuri cu
Înghițitorul de săbii a murit,
și-a înghițit limba,
toți ceilalți nu înțeleg.
Un clown zâmbește cu durere,
leii sar prin cercuri de foc,
elefanții îngenunchează cuminți,
copiii râd și se
Fiecare nume e un urcuș,
mama îl pune în pomelnic
lângă pâine și vin,
îl duce la biserică.
Dumnezeu îl citește și memorează,
îl caută pentru iertare.
Ce mai rămân din păcatele vieții
le trece
Atunci nopțile vor fi albe
aurorele se vor vărsa pe râuri
una spre alta,
lumină din izvoare pământul.
Culori de curcubeu vor înfășura după umeri, cerul,
nu se va simți mirosul de
Dacă m-aș duce să intru într-o inimă
Și să rămân o viață sedus,
Ca o piatră căzută din cer pe la apus,
N-aș mai ști ce vise m-animă.
Dacă m-aș duce să locuiesc în cuvinte
Și să rămân de
Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulți.
Nici nu știu ce
Stăteam pe carapacea unei zile de vineri
ca pe acoperișul lumii mișcător
înghițind în sec
tot aerul rarefiat al unui munte suprem
îngropat în zăpezi și nori albi
pentru totdeauna
ca un
Sunt atât de singur
că te pierzi în singurătatea mea
fără haine și cu sufletul gol.
Numai după ce ne cunoaștem bine
și degetele tale simt carnea moale
mă învelești cu trupul tău
Destinul, linie gravată pe cer
se șterge ori nu se șterge.
Atâta mirare și atâta cenușe
destăinuie gândul pe fața apei,
blazați de chinga neîmplinirilor
oamenii
alungă timpul din
Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,
răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.
Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează
Pe când trecea sfios prin nerăbdare
înălța într-un cânt în cor de îngeri,
mărețul îndem de alăturare
să-ndepărtezi durerea ce o sângeri.
De dimineață să te rogi fără de
Plimbă foamea pe jos în buzunarul sărac,
cu golul din stomac urcat în gură
strivește răbdarea,
are privirea suliță
gata să înhațe vânatul.
Urăște toată suflarea care-i traversează