Silviu Somesanu

Ploaia ce semne și-a pus pe vara ta încinsă de nisip, așteaptă acum un răspuns. Și decuzori mă răsfață, mă așază la picioarele-i ude s-aud cum foșnește pământul, de mi se risipește în priviri

Am plecat în lume de timpuriu fără nicio îndoială, mai mult cu voinţă şi încredere, în luptă am suferit destule înfrângeri, dar am crezut în victoria finală şi am învins. Nu m-am lăsat

pot prinde gustul pe care nu-l am aşa cum unii au pofte neobişnuite sunt atât de trist încât nu pot fi vesel tu nu mă poţi citi oricând şi rar o iau razna în liniştea mea se scufundă

Pot să spun că de la o vreme mă zidesc singur ca un turn cu mâini de om pe care le folosesc cu cap în toate împrejurările în care mă rup în bucăți și umblu hai hui pe străzile orașului mort de

Tot ce am fost s-a circumscris în trupul fragil și locuiește cu ceea ce scriu. Cerul ne încape pe toți sub arcul blând al puterii divine unde pământul mustește în palmă, bujori și-și pune sub

Nopțile acelea lungi în care aștepți, să ți se întâmple ce fiecare femeie-și dorește pentru că nu ești o îndrăzneață ruptă de invidie, îți clădești cu răbdare pereții sufletului, să absoarbă

Pentru că lumea a fost făcută într-o anumită ordine, ea există prin propria reproducere-n dezordine, cerul și pământul îi deschid porțile sufletul il pune la încercare și intră totul se întâmplă

Neînduplecat a sosit în fața sorții își manifestă trist înțelegerea solemnă, lasă închisă poarta orgoliului. Fire nevăzute din care își țese imaginea pictată în culori de apă, calea de purpură

Umbrele se așază pe genunchii tăi ferindu-se de zăpușeala amiezii. De-aceea caut îndepărtarea lor să le iau locul, motiv să te pun în poeme semn să-mi faci cu buzele arse. Atunci îmi vei

Pe clapele pianului felii de suflet învelesc auzul în exaltări lăuntrice și-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii învață Tatăl nostru și se luminează cu nerăbdarea fecioarelor, să

Eu nu sunt un simplu nume, sunt mai mult decât cuvintele care mă compun pe brațe înainte de dragoste, de-aceea mă descompun în ochii tăi în silabe pe care le poți rosti și noaptea. Culegi din

Îmi place mirosul tău de femeie coaptă ca un măr pe plită, fanteziile roase de invidie de parcă lucrurile ți-ar fi străine și-n mersul tău legănat pe vârfuri ai o amplitudine vicleană ce

Cât despre mine nu pot spune nimic deosebit, mă regăsesc în fiecare dintre oameni, doar starea de confort întârzie să apară. Cei puși să conducă și să cheltuiască banii noștri o fac în

Unde seara se îngână cu noaptea și-i lasă liber întunericul oamenii își închid porțile și pleacă obosiți, aerul tare miroase a verde ori uscat, dealurile alunecă și se pierd în pădurile de

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit, a rămas în inimă să-ţi topească dragostea, focul are pâlpâiri mai rare nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele tale. Noaptea nu mai are lună plină,

El îmbracă o singură umbră fața visului o înflorește și îi așează pământului prag deschizător de ape. Peste prag trec lupii mării pradă furtunilor, setea iubirii de necunoscut o aduc la

Deschid inima ca pe o fereastră la drumurile întârziatelor iubiri și pe margini cresc ierburi unde noaptea se pierde îndestulată. Se așează ca un cântec pe note puterea de a regenera

După încleștarea din care am scăpat meditez la ce urmează să se întâmple până la epuizarea tuturor consecințelor apoi aștept desfășurarea imprevizibilă a lucrurilor fără nicio temere cu toată