Silviu Somesanu

Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă în care literele urzesc o perlă misterioasă cu luciu de sidef și sunetul poetic al cântecului de leagăn. Noaptea se plimbă cu stelele prin

nopțile mele scurte îmi lasă verile să-mi mângâie visele uitate în diminețile de purpură lumina nu mă lasă-n risipă căldura ei îmi topește zilele și-mi înalță sufletul în gânduri care nu se

Nu trebuie tulburate apele Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul, un fel de tăcere care așteaptă răspuns. După ce s-a sedimentat iubirea și ura nu trebuie tulburate apele, lumina

Împart colaci celor săraci cu duhul, să nu caute flămânzi prin cer fericirea toată încrederea strânsă pe pământ, să fie capăt de pod pentru pasul de dincolo. Prin ierburi de ceai uscate torn

Se va întoarce la piatră filozofală încercând să-i afle secretul după ce în alchimie s-a pierdut, caută în vechime izvorul sub pietre ce nu se pot urni. Se va mărturisi în logosul

Toți se-nghesuie la o coadă fără să știe de ce, îmi pare că văd mereu cozi și oameni care se așează la ele. Unii într-un târziu întreabă, dar dacă tot au stat se va da ceva că așteaptă

Înfricoșător cu o glugă neagră și țuguiată pe cap te lasă cu respirația tăiată câteva clipe, prinde vorbă cu tine, fără bună dispoziție, nu răspuzi și o apuci în altă direcție, vrei să fugi dar

de va fi să murim într-o noapte surdă cu ploaie măruntă cu frunze care putrezesc pe drumuri sufletele niște copaci pe margine se retrag împăcate în rădăcini nu se mai poate întâmpla

Noaptea se pierde în apa morții necăutată de somn, pe cer nu-i mai răsare nicio stea, chiar dacă-l privim prin fereastra timpului. Izvoarele curg tot la vale, răsăritul se ivește într-un râu

Cred că va sosi un alt anotimp mai plin de mângâiere decât mi-am închipuit îl simt cum se apropie pe dealuri. Din turnul clopotniței prin aer îngeri de argint cu aripi albastre curg în

De când stau la fereastra prin care se vede în mine toată lumea-i mult prea curioasă, îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară fiecare din corpul său necunoscut şi poate într-o anumită măsură

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult eşti pentru mine o iluzie care mă încurcă în descifrarea dorinţelor am în gânduri alte perspective pe care le urmăresc şi zidesc drepte c-un singur

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe, dar am semne că se bucură, păsările se opresc din zbor şi cântă. Umbra lui nu are picioare, dar fuge, înima mea simte frunzele cum se clatină şi se

De la naștere m-au lăsat să aștept m-au învățat să mă lupt cu timpul, porțile la care bat se deschid greu, dar trebuie să intru. Sunt prezent în toate întâmplările și ele mă încearcă și

Se scutură de umbra ce-i cade pe umeri și lumina-i alunecă în valuri pe tâmple. I se adaugă-n ochi cum în frunze, verdele gâtu-i capătă culoare de sărut diafan, pe piept movile rotunde și o

Poate că vara mă alungă, plec undeva sau rămân pe dinafară. Când mi se aprind felinarele de noapte, fug burdușit de întâmplările trăite unde mă cheamă destinul corupt și las totul pe seama

Am plecat în lume nepregătit de luptă, a fost ca-ntr-o călătorie cu peripeții în care poți să mori din greșală. Am intrat în viață cum ai mușca dintr-un măr coricov din curiozitate de

Sunt dincolo de singurătatea ceţoasă de unde se aude urletul fioros al lupilor de pe ţancurile de piatră deasuprea pădurii. Am rămas departe de teama care se propagă, să macin între pietre