Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă
în care literele urzesc o perlă
misterioasă cu luciu de sidef
și sunetul poetic al cântecului de leagăn.
Noaptea se plimbă cu stelele prin
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se
Nu trebuie tulburate apele
Și-a țesut sub învelișul gândului cuvântul,
un fel de tăcere care așteaptă răspuns.
După ce s-a sedimentat iubirea și ura
nu trebuie tulburate apele,
lumina
Împart colaci celor săraci cu duhul,
să nu caute flămânzi prin cer fericirea
toată încrederea strânsă pe pământ,
să fie capăt de pod pentru pasul de dincolo.
Prin ierburi de ceai uscate
torn
Se va întoarce la piatră filozofală
încercând să-i afle secretul
după ce în alchimie s-a pierdut,
caută în vechime izvorul
sub pietre ce nu se pot urni.
Se va mărturisi în logosul
Toți se-nghesuie la o coadă fără să știe de ce,
îmi pare că văd mereu cozi
și oameni care se așează la ele.
Unii într-un târziu întreabă,
dar dacă tot au stat
se va da ceva că așteaptă
Înfricoșător
cu o glugă neagră și țuguiată pe cap
te lasă cu respirația tăiată câteva clipe,
prinde vorbă cu tine,
fără bună dispoziție, nu răspuzi și o apuci în altă direcție,
vrei să fugi dar
de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele niște copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini
nu se mai poate întâmpla
Noaptea se pierde în apa morții
necăutată de somn,
pe cer nu-i mai răsare nicio stea,
chiar dacă-l privim prin fereastra timpului.
Izvoarele curg tot la vale,
răsăritul se ivește într-un râu
Cred că va sosi un alt anotimp
mai plin de mângâiere decât mi-am închipuit
îl simt cum se apropie pe dealuri.
Din turnul clopotniței prin aer
îngeri de argint cu aripi albastre
curg în
De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură
nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor
am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi zidesc drepte
c-un singur
Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.
Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se
De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.
Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și
Cuvântul pe care-l recunoaște inima
regele ei încoronat
când gândul își încearcă
propria putere de convingere
alunecă în mierea rostirii.
Chemătoarele priviri
îmbracă lăuntricul
ros de
Pe buzele singurătății
mijesc sosiri parfumate,
pașii lor se aud
cum vântură drumul
prin golul așteptării.
Ploile bat în geamuri
cu picuri de suspine,
imaginile se succed
pe conturul tău
Se scutură de umbra ce-i cade pe umeri
și lumina-i alunecă în valuri pe tâmple.
I se adaugă-n ochi cum în frunze, verdele
gâtu-i capătă culoare de sărut diafan,
pe piept movile rotunde și o
Pleoapele tale-n vibrare
aripi ale ochilor umezi,
arcuite cu valuri de albastru
se-ntorc să mângâie țărmul.
Cristal în priviri zborul
o înălțare a ploii în aer,
când se nasc
Poate că vara mă alungă,
plec undeva sau rămân pe dinafară.
Când mi se aprind felinarele de noapte,
fug burdușit de întâmplările trăite
unde mă cheamă destinul corupt
și las totul pe seama
Am plecat în lume
nepregătit de luptă,
a fost ca-ntr-o călătorie cu peripeții
în care poți să mori din greșală.
Am intrat în viață cum ai mușca dintr-un măr coricov
din curiozitate de
întorc ziua din drum
și apoi noaptea
stăm la o stacană de vin
într-un târziu plecăm
ne caută îngerul păzitor
dar nimeni nu știe
suntem dincolo de umbre
anotimpurile se plimbă pe
Cu țara ne putem contopi,
Ne învelește-n cuvintele inimii,
Puse pe la porți care se deschid
Spre interiorul ei cu munți de durere.
Numai pentru cei cu ochii închiși,
Leagănul acesta este doar
Cum vrei să ieși în afară liber?
Intri în temnița orbilor,
nu poți găsi nimic credibil,
toți te încurajază, te saltă în scări,
dar calul a plecat.
Ți se spulberă zăpada în față, înoți prin
Sunt dincolo de singurătatea ceţoasă
de unde se aude urletul fioros al lupilor
de pe ţancurile de piatră deasuprea pădurii.
Am rămas departe de teama care se propagă,
să macin între pietre