silviu dachin

acum că te-ai mutat la un zbor de vrabie distanță vrabie sătulă de firimituri și ciripit descărnată și oarbă fără alte vrăbii surate prin preajmă nici de pisici dorită nici de ulii decolorată

s-a terminat aerul si acum respir o simpla fierbinteala. vreau potopul de dinainte cu toate riscurile lui...

uneori iubirea ia chip de așteptare, de mână albă copilărind în mâna cuiva ce te știe iubit, uneori iubirea se așează pe rogojina vieții strângăndu-și genunchii la piept, uneori iubirea

după ce firul de iarbă a străpuns talpa îngerului o frunză i-a zdrobit degetele culcat pe trotuar oprește-te să zicem că firul de iarbă și talpa înger deja e în plus și frunză și mai ales

curat și fără nicio teamă aerul din venele mele așteaptă să-i trimiți vești prin sângele pe care îl respir zilnic

Și îmi mai place să contemplu viața Răsărind rotundă și cuminte, Foaie albă peste care dimineața Cade așternută în cuvinte, În câteva mici ghicitori împletite proaspăt și crud Precum

S-a oprit tremurând în fața Lui. Parcă pentru a fugi de sine, pentru a amâna totul, s-a refugiat în gestul acela disperat al prinderii mâinii copilului, căzute pe lângă trup... Într-un

Cum Þi-a fost, Doamne, anul ce-a trecut, Mai bun…, mai rău?!... Ce ai mai zis, ce-ai mai făcut, Ce mai spun ceilalți în dreptul Tău? Cum te-ai simțit privind spre fiecare, La ce amvoane ai mai

Cerbii s-au urcat sarmanii Sus pe norii argintii, Inca te astept sa-mi vii, Peste umeri de campii Se pravale bolovanii… Iarna-mi pune frig in minte Rup un fir de busuioc Si-l presar pe ochi,

Va mai trece o clipa, un zambet, o seara, Si vei ramane-n urma, tradata primavara. Eu ma intorc in iarna, in frigul ei nebun, Nici nu privesc spre tine, nu am nimic sa-ti spun. Ce rost pot sa

nu imi e viata loz castigator si nici sforile ce ma trag in sus cu putere nu ma mai taie in carne de atata iubire. samburele a inceput sa creasca lasandu-ma fara miez, livada tremura a

viata mea, masina pusa intre acolade, amor matematic peste scoici departe de orice mare, maine plec spre parcarea vremurilor in care paranteze mari, mici, calculele intra in

- Ești cerșetor. Cuvintele s-au desprins ușor de pe buzele copilului. „Cred că e o întrebare”, își spuse cerșetorul la auzul acelui clinchet fin. Pustietatea celor câțiva ani petrecuți la fermă îi

nici urmă de plasa în care sufletul meu să se prindă ciopârțit de vulturii tăi flămânzi țipătul se întoarce de fiecare dată mai slab nici să plâng cum trebuie nu m-ai învățat mamă chipul

eram copil călătoream cu trenul destul de des culegeam câte ceva din fiecare casă care trecea prin dreptul ferestrei ajuns la destinație coboram cu grijă scara înaltă nu cumva să pierd vreo

ploile ma roaga sa astept, ploile ma cheama inapoi parca totul e un joc nedrept presarat cu grija intre noi, ploile nu stiu ca eu sunt orb, ploile nu stiu ca eu sunt mut, din caderi amarul il

ce faci glasule iar eu sunt fericit că nu poate să-l spună pe r nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva decât un glas puțin dezamăgit de importanța formei sacului din piele umplut cu pastă

și dincolo de gari caii nu mai ating iarba din lipsa de temeri, verile poartă cenușă pe frunțile bătrânilor, dincolo de gări se moare doar în sărbătorile legale, mi-e ceva dor de vineri

visele sunt partea neclară a războiului dezlipindu-se de pe una din laturile nopții stau nemișcate pe întinsul cald al parchetului agile se ridică apoi în patru labe se furișează

cuvintele pe care zilnic le tăcem știu rămân pitite undeva în dosul sufletului chicotind ori plângând în timp (apar copiii cuvintelor care vor să crească fiecare măcar o virgulă un

mine-le crutat de mine, protocol, in cesti turnat compromisul val dupa val pana cand pe fata, piatra sculptata in piatra, apar izvoare in locul parasit adineaori de ochii urmarind pe

nefericirea se gustă întâi cu gingiile dezarmate în timpul unui plâns care ne face drăgălași nu tuturor nu pentru toată viața scâncetele aceste exerciții la prima mână ronțăit infantil de

e dimineata, versuri inunda dincolo fruntea si izvoare de lumina imi spala timpul prin pleoapele deja prea subtiri, Dumnezeu imi asculta rugaciunea si sub pasii mei de acum nascut infloresc