Mântuire în limba română

Versurile au o anumită melodicitate luate pe ansamblu, e dăruirea celui ce ar vrea să fie în toate, care vrea să încerce orice soluție. E ca un fel de rămas bun, parcă te pregătești de plecarea cea de pe urmă: Vreau ca o parte din mine să rămână aici,
Vreau ca o parte din mine să rămână afară
Vreau ca o parte din mine să curgă fluent
Și partea aceea din mine care de-atâta vreme se vrea câmp
Să o împodobească asemenea naturii
Până când în sufletul meu neliniștit și tâmp
Vei pune capăt grijilor și urii!

Pot numi acest poem: testament. E atâta imaginație încât ai impresia că se întâmplă cu adevărat, totul pare a fi perfect lumea toată e așa cum ți-ai dori-o: Pe care unii pași se abat arar, într-o doară,
Dar nu-ndrăznesc să o înfrunte.

Te simți a fi cel mai important, de asta ești exigent cu arta poetică și insiști pentru perfecționarea stilului, prin concentrarea maximă a celor scrise, prin densitatea folosirii cuvântului în diverse construcții. Nu mă voi opri asupra rimei, că nu asta contează, dacă respecți un anumit canon, cel mai mult are importanță cum se aude la ureche, dacă poezia are o melodie și eu pot spune că Da!