În suflet plouă, curge rece fără milă
Ude sunt scările din cer și nu-i lumină
Alunecând n-ajunge soarele spre ziuă
Norul plimbând umbrește-o inimă senină
Ploaie se cațără-n văzduh căzând pe
Ce simplu curge viața
Când nu te-apasă dor
Poți lesne să dai lecții
Cum se alungă nor
În suflet nu te arde
În ochi străluce soare
Nu plănge amintirea
E totul o culoare
Nu cauți o speranță
Nici
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți
Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești
Să te iubească cel iubit sigur dorești
Dar ce te faci când doar în vise curg povești
Singur umblând înstrăinat nu te găsești
De dor orbit te
Cândva am scuturat nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, l-a înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher, în așteptare
Dezbracă-te de ieri
De ceva zile privesc înmărmurit războiul inegal pornit de putin (cu p mic căci la suflet este mic), împotriva oamenilor în primul rând, un dinozaur al comunismului isteric lipsit de scrupule și golit
Târziu să fie oare pentru mine?
Pierdut să fie timpul pentru noi?
Să fie vinovată doar distanța?
Contează doar cât suflet arde-n noi
Găsesc durere-ascunsă-n a iubi
Mă tulbură ce poate-aduce
Sunt mai deștept decât îți poți închipui
Dar mult mai prost decât îți poți imagina
Dezechilibrul nu îl poți învinui
Am echilibrul rătăcit în palma ta
Atins de patimă nici patul n-are somn
Primind
Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă
Închide-afară orice gând, frică alungă
Sub un cireș închide ochii și ascultă
S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă
Ascultă frunzele crescând, timpul cum
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne
Privesc în gol
Gândul umblă apatic scotocind interiorul virtual
Timpul curge imperturbabil ascuns în transparență
Plutesc absentând indiferent, colorat translucid
Prezența rătăcită mistic
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb
E-atâta nepăsare că pare-a fi normală
Şi inima de-arunci e-o chestie banală
De ea dacă te-ncurci înseamnă că-i o boală
Știu mulţi a te trata cu-o nepăsare goală
Un psiholog mi-a spus să torn
Ce-am scris nu am gândit
Doar sufletu-mi dictează
Citind poate-ai simțit
Cum inima vibrează
Iubirea-i un destin
Voința nu contează
Stropită e cu vin
Găndirea-ți afectează
De-i singură e-un
