Poezie

Rosturi

Volumul - Tristeți îndrăgostite

1 min lectură·30 ianuarie 2022

Mediu

Am întrebat un soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul, s-o-ntreb atunci pe lună

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-a-ntors cu partea neagră neluându-mă în seamă

Se-nvârte ocupată s-aducă vise-n grabă

Și-am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări se-nvârte-n dor de ducă

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt pe sub picioare

Oprindu-mă întreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt răspuns cu o săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Întreb atunci săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Când totul are rost de-aiurea-i doar săgeată

00755

Silvian Costin. “Rosturi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvian-costin/poezie/14160543/rosturi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.