Silvia Van

Ploaia tinea de trei zile. In zori incepuse sa cada lapovita. Vantul batea in rafale, spulberand in toate partile frunzele umede si zdrentuite, adunate pe langa garduri. Femeia tremura in

Purtandu-mi inima in palmele caus Ma suie catre nalt chemari divine O soapta sunt acum in zbor de pescarus Si-nchid cercul curat cum se cuvine Va las, prieteni, vara si valsul din zori Cat

mie: îmi pendulează gândul între nord și sud ca un șir de cocori rătăciți într-un văzduh fără anotimpuri mi-a ciocănit chipul meu pe dinăuntru din oglindă privește mi-a spus privește

Știu cum moare rândunica pe mare știu cum îi sfâșie pieptul furtuna înainte să-și spele trupul în aerul fraged de-acasă De aceea Imi ridic palmele Doamne amândouă spre cer și-ți

Cumva îmi pierdusem privirea orbitele îmi înghițeau rătăcite lungi petice de curcubee, smulse altor rostogoliri de vitralii din alte temple ucise. Strigam de la capătul lumii despre aduceri aminte cu

căutam în faldurile zilei din zori până-n seară noi două jucam baba-oarba, mă cunoștea de un timp mă lăsa s-o cutreier până când oboseam, cădeam în genunchi, îi cerșeam tainul de

O sa-mi sapi acum o fantana intre primul si ultimul pas? Ce-mi vei spune cu mersul tau duios descrescut, rupt in doua? Se incinge nisipul in chemari si in zbateri, n-ai cum sa-l ingropi intre

Mi-e, toamnă, din ce în ce mai greu să mă plec În fața iubirilor tale imperative Recunosc că-n surâs, nesupusă, mai trec Mulțimi clandestine de invective pasive Nu-mi mai plac chemările tale

Nici macar nu-i nedrept Sa ma judece noaptea asta furata Sa ma traga in treacat Vicleana, ploaia de par Sa ma suduie stramba si goala Luna beata, cazuta in drum Tarziu am sosit Sau din

Se scurge albastrul Din ochii tai, Prunc diafan, Ca o miere calda, Tamaduitoare, Peste mainile mele grele, Obosite De nevindecarea lumii.

Cum se apleca spre mine cu gâtul fragil, tristețea părea un copil speriat cu genunchii juliți și botoșeii plini de noroi mi se încleșta de plete cu pumnii înlăcrimați îmi zgâria pieptul cu unghiile

Cu colti de piatra, mori de ganduri Ma macina ranjind in contratimp De-a curmezisul taie drumuri Tristeti oprite-n vama de alt timp *** Genunchii mei hranesc tarana Se prelungesc

orice-aș face nu izbutesc decât să te învârt ca pe un ghem de pe o parte pe alta fără să-ți găsesc intrările și să-ți pătrund miezul de parcă n-ai absorbi aer prin pori și n-ai trage lumină

mi s-au strepezit cuvintele de parcă mi le-ai fi ars cu țigara erau ca niște mâini ca niște degete scormonitoare pipăiau gândurile netezeau marginile frunților curățau de scame tristețile

Umbre, ploi spiralate, melancolii izbucnind în miresmele coapte insinuante culori se împletesc la marginea zilei. Fără sfială, revenită acasă, ocrotitor, îmi înfășoară trupul inefabilă

Eu n-am decât un prag sub coaste pe care să-ți pui ghetele, doar o punte peste piept să mă treci de-a curmezișul, tropăind, dintr-o parte în alta, n-am decât brațele mele, să-ți legene

Ziua de azi e o coală albă În ea, Dumnezeu îmi decupează conturul cu foarfeca Dumnezeu a venit la grădiniță Își caută botoșeii purtați de demult Foarfeca are vârful bont Mâna stângă mi-a