ești cine vrei să fii

poezia ta, Silvia - acesta, dar poezia ta în general - îmi amintește (într-un mod ciudat poate, lucru de care sunt deplin vinovat și pentru care îmi cer scuze) de Carol Quintul, care se referea la pasiunea sa pentru ceea ce obișnuim a numi "limbi străine" astfel: "vorbesc spaniola cu Dumnezeu, italiana cu femeile, franceza cu bărbații, și germana cu calul meu"; de fapt, cred că ceea ce m-a trimis într-acolo a fost "imprecizia ceasurilor" din versul final, care mi-a amintit că și acesta, Carol Quintul, a sperat (zadarnic, desigur) spre finalul vieții să reușească a sincroniza 40 de pendule; nu știu în ce măsură ceea ce suntem ține exclusiv de alegerile pe care le facem, ci mai degrabă de ardoarea cu care dorim ceva anume; de exemplu, intenția vizitării unei bisericii (mai ales "negre") este lăudabilă, dar faptul că o găsim mereu închisă ar trebui să ne dea de gândit - există oameni care au pășit dincolo; poate că acest obstacol de netrecut vine în realitate din interiorul nostru, posibil să nu dorim atât de mult pe cât ne place să credem.

nu știu dacă prin cele de mai sus am reușit să spun că dp meu dv poezia ta este, transmite; că, atunci când ni se pare inabordabilă sau mai puțin expresivă, este posibil să nu fim nici cal, nici bărbat, nici femeie, nici atât dumnezeu.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu