Cortina se trage ușor,
Spectacolul s-a terminat.
Nu se mai aud cuvinte,
Regizorii se ceartă în spate.
Spectatorii pleacă acasă uimiți,
Nimic nu i-a făcut să tresară.
Iluzia vieții trecute
Pe dinăuntru mă cuprinde un suspin
Ce nu mă lasă să respir.
Îmi acopăr cu o floare întreaga existență
Și mă prefac că mă afund în coexistența.
În jurul meu se face alb și negru,
Întreaga mea
Al lumii glas bătând ușor
În geamul de la poartă,
Trezește-n noi un simțământ
Pierdut de veacuri multe.
Ei nu așteaptă să deschizi,
Pătrund pe neștiute
Și te doboară din priviri
Cu bârfe și
Salvez al nopții grai în șoaptă,
Ating al pasului tău dor,
Închid fereastra dinspre tine,
M-arunc în golul frământat.
M-alung de taina strămutării
Voios de cred al tău amurg,
Însetat de nouri
3 seri trec una după alta,
2 zile trec in frig,
gândesc o floare peste lume,
o rază de soare plutește-n vânt.
Nu pot s-o prind,
Mă las in jos și cad,
Alerg drum neștiut de nimeni,
Mă-ntorc
Crevete pe o stâncă de cocoși
Și lune pline și frumoși.
Alerg pe drum un soare plângător
Și-n mine se trezește un simțământ răzbunător.
Dacă ieri am fost plângândă și plăpândă
De azi un soare
Raze clare, parfumate, luminate,
Ce urlă-n noapte frumusețea
A soarelui ce urlă-n zi o lună
Ce are-n casă vești de stea.
Una după alta, o rază după soare
Un soare dupa lună, ș-apoi o stea,
O
Privirea-ți pierdută de anii ce trec,
În voalul de stele de pe-ți rochia mării,
Ce seamănă-n umbră cu luciul sării
Pe care o mie de gâze odată petrec.
Tu-n urmă lăsaseși un nor de-ntuneric
În
Priviri pierdute,
Luni visate-n noapte,
Miresme răsturnate
Și lacrimi rupte-n două.
Suflet stingher și singur,
Secunde numărate,
Un zbor de unu singur,
O clipă toata viața..
