Poezii

Cortina se trage ușor, Spectacolul s-a terminat. Nu se mai aud cuvinte, Regizorii se ceartă în spate. Spectatorii pleacă acasă uimiți, Nimic nu i-a făcut să tresară. Iluzia vieții trecute

Pe dinăuntru mă cuprinde un suspin Ce nu mă lasă să respir. Îmi acopăr cu o floare întreaga existență Și mă prefac că mă afund în coexistența. În jurul meu se face alb și negru, Întreaga mea

Al lumii glas bătând ușor În geamul de la poartă, Trezește-n noi un simțământ Pierdut de veacuri multe. Ei nu așteaptă să deschizi, Pătrund pe neștiute Și te doboară din priviri Cu bârfe și

Salvez al nopții grai în șoaptă, Ating al pasului tău dor, Închid fereastra dinspre tine, M-arunc în golul frământat. M-alung de taina strămutării Voios de cred al tău amurg, Însetat de nouri

3 seri trec una după alta, 2 zile trec in frig, gândesc o floare peste lume, o rază de soare plutește-n vânt. Nu pot s-o prind, Mă las in jos și cad, Alerg drum neștiut de nimeni, Mă-ntorc

Crevete pe o stâncă de cocoși Și lune pline și frumoși. Alerg pe drum un soare plângător Și-n mine se trezește un simțământ răzbunător. Dacă ieri am fost plângândă și plăpândă De azi un soare

Raze clare, parfumate, luminate, Ce urlă-n noapte frumusețea A soarelui ce urlă-n zi o lună Ce are-n casă vești de stea. Una după alta, o rază după soare Un soare dupa lună, ș-apoi o stea, O

Privirea-ți pierdută de anii ce trec, În voalul de stele de pe-ți rochia mării, Ce seamănă-n umbră cu luciul sării Pe care o mie de gâze odată petrec. Tu-n urmă lăsaseși un nor de-ntuneric În