Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cu drag, prezentul

1 min lectură·
Mediu
N-am nevoie de ajutor!
Iar dacă trecutul consideră că este mai puternic,
atunci îl invit să-mi spună ceva, orice.
Mi-ar plăcea să-l cunosc și să-i zâmbesc ironic
pentru că azi nu-mi pasă
dacă el se întinde pe 2 miliarde de ani
iar eu pe nimic.
Dacă eu exist doar temporar, știu cel puțin că
exist fără ca cineva să mă poată închide într-o carte de istorie
sau să-mi pună punct.
Nu sunt mai important sau mai dominant decât tine.
Dar te invit să-ți revendici meritele,
dacă tu ai fost acolo când studentul la teologie
l-a omorât pe Kotzebue.
Te anunț însă că eu am fost cel care l-a împins pe rege
când s-a închinat în fața ta.
Trecutul este un lanț format din inele umane
pe care îl porți cu glorie zilnic.
În fiecare secundă se încolăcește mai mult
și mai mult în jurul gâtului tău,
te strânge, te sugrumă, te omoară,
dar nu i-ai da drumul pentru nimic în lume.
Îmi pare rău, nefericitule,
dar eu sunt singurul care știe să-l desfacă.
001.466
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
173
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Șerbănescu Ana. “Cu drag, prezentul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serbanescu-ana/poezie/14007228/cu-drag-prezentul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.