serban georgescu

n-am inteles cine pe cine transforma in ciclotimie

Domnule Razvan, fericit sau nefericit, dar gramatica ti-e total straina. In limba noastra romaneasca, asa cum o stiu eu, nu se spune niciodata \"cei AI caror structura a caracterului ...\". In limba romana se spune \"cei A caror structura a caracterului ...\".
Se pare ca te-ai ratacit printre acorduri.
Acum ai priceput?

Domnule, tare fericit trebuie sa fii matale. Sunt invidios!
Da\' cu limba romana ce-ai avut? Cum adica \"cei ai caror structura a caracterului ...\"?

\"Rolul literaturii\" este un eseu din cadrul volumul \"Respirari\". Nichita Stanescu nu a scris si nu a gandit niciodata un volum numit \"Amintiri din prezent\". \"Amintiri din prezent\" este o culegere din textele lui Nichita, realizata de altcineva. De Gheorghe Tomozei, daca nu ma insel.

Cine se bucura ca cei vechi nu mai sunt? Cei care-i cunosc cu adevarat nu au cum sa se bucure de disparitia lor, iar cei care nu-i cunosc ... fericiti cei saraci cu duhul. Nu?

In ce priveste concluzia - hm - eu cred ca Tao este indestructibil (parerea mea - si a autorului, din cate imi amintesc). Nu cumva ai vrut sa spui ca de fapt cel care \"face judecati\" este de fapt cel distrus?

Noi sa-l distrugem pe Tao? Uneori ne credem, nu-i asa prea puternici. Mult prea puternici. Cand de fapt suntem numai ...

la buna reauzirevedere

dle escu, daca sperati ca cineva sa va asculte vreodata prelegerile, eu zic ca primul pas ar fi sa corectati greseala din titlu

Adrian, nu sunt sigur dar cred ca \"crepe\" (clatita - fara accente ca nu dispunem) se scrie cu un singur p.
Asta daca nu cumva \"creppe\" din \"creppedechine\" nu e clatita ci altceva ...

Cat timp te mai unge din cand in cand cate o intamplare cu zvacnire de verde, nu ruginesti tu asa usor.
Placut si ideea si formula.

stim batrane, stim.
eu cred ca-i pasa mai mult acum: ii e mai usor.
mult mai usor

Maria, in privinta celor 5 intrebari pe care le-ai formulat mai sus:

1-2: sigur ca poezia este impartita pe categorii si curente, dar asta este o chestie de statistica! Nu are nimic de a face cu poezia in sine.
3: rar si in orice caz nu prin cuvinte; uneori prin priviri; alteori deloc
4: (nu prea inteleg intrebarea)
5: intrebarea e mult prea pretentioasa; totusi incerc sa raspund: habar nu am, eu insumi, ca si (banuiesc) majoritatea oamenilor, ma consider neinteles; cred ca in poezie problema nu este sa te faci inteles de ceilalti ci in primul rand sa-ti intelegi propriul suflet.

Maria, despre distante ...

in general incerc sa pastrez, in faza initiala, o distanta fata de ceea ce vreau sa cunosc ...

Stii cum e, nu putem vedea padurea din pricina copacilor.

Ei bine pe mine ma intereseaza copacii dar, mai mult decat atat, ma intereseaza padurea. Asa ca am ales un copac la intamplare (unul care parea mai solid) si l-am zgaltait ... ca sa vad ce zice padurea.

Acum, ca am auzit ce-a zis, as adauga atat: incantat de cunostinta.

liviu, se pare ca amandoi visam mere these days ...

Andreea, nu inteleg ce vrei sa spui cu \"nu exista poezie care sa duca la Adevar\". Ai putea sa detaliezi un pic?
Apoi, eu nu cred ca pentru a vorbi despre cuvantul \"dans\" ar trebui sa avem un \"limbaj identic\", asa cum spui tu. Eu nu pledez pentru o identitate a limbajului.

Multumesc pentru aprecierile referitoare la textele mele.

Alin, daca tu zici ca \"construirea cauzeaza constructiei\", atunci asa o fi.

Doamna Prohipiuc, va rog inca o data sa schimbati titlul eseului dvs. Vad ca textul a fost mutat intr-un loc si mai vizibil si toata lumea va incepe sa creada (asa cum deja se intampla) ca este vorba de o disputa sau o cearta intre noi, asta in detrimentul subiectului de fond pe care incercam sa-l analizam. Pe cuvant. Poate ca nici nu va imaginati cat este de usor sa deviezi atentia cititorului.

Si mai rog sa nu mai fiu interpelat cu apelativul \"domnule\". Zau. Ma simt mai batran decat sunt.

Multumesc

Domnule oror, la genitiv si dativ, substantivele feminine primesc un i in plus: moarte - a mortiI; deconectare - deconectariI.
Asadar vrei sa spui \"Sunt slab in lumea morții\" si \"Ea a spus totul in momentul deconectarii de nonetern\"
Sau bat eu campii?
Laudabila incercarea de dialog interior, dezastruoasa exprimarea, indoielnica incercarea de a prezenta acest text drept literatura.

domnule, ambitia, de multe ori prosteasca, de a concura, de a fi primul, guverneaza lumea in care traim. Belu si Bitang nu fac poezie, ci traiesc in lumea reala.

in loc de \"nu ma pot opri putin aici\", se va citi \"ma opresc putin aici\"
scuze (cred ca am vrut sa spun ceva de genul \"nu ma pot opri sa ma opresc putin aici\" ceea ce ar fi fost o monstruozitate)

In primul rand vreau sa va marturisesc ca ma simt coplesit de amploarea reactiei dvs si, nu va ascund, de buna credinta si meticulozitatea pe care le dovediti. De altfel amploarea scrierilor dvs mi-a atras atentia de la bun inceput si, neputand sa le parcurg in intregime, mi-am permis sa va provoc alegand aproape la intamplare o idee din cele pe care le scrieti pentru a-mi forma la randul meu o idee mai clara in ceea ce va priveste. Suntem intr-o era a vitezei, nu-i asa? (Fir-ar sa fie)
Asa cum partial ati remarcat, comentariul meu initial viza strict o fraza din ultimele dvs eseuri si anume aceasta: “Daca proza merge, despre poezie se poate spune că dansează, poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt” (nu ma pot opri putin aici pentru a va marturisi ca daca v-ati fi oprit la a doua virgula ne-ati fi oferit o adevarat bijuterie: intr-adevar, spun si eu odata cu dvs ca daca proza merge, despre poezie se poate spune ca danseaza). Ei bine, ceea ce urmeaza si anume “poezia este un balet de cuvinte, o aventură a limbajului, o experiență ce se are pe sine scop și capăt” mi-a ridicat unele semne de intrebare.
In primul rand pentru ca suna ca o definitie. Dupa parerea mea a spune ceva despre poezie (ca danseaza, ca ninge, ca respira, etc) este rezonabil. Insa a incerca sa o definesti mi se pare imposibil. O definitie a poeziei este imposibila chiar si din punct de vedere tehnic. Pentru ca ce presupune o definitie? Desigur, asa cum stim, presupune 1. genul proxim si 2. diferenta finita. Ori in cazul poeziei nu exista nici una nici alta. Care sa fie genul proxim? Sa zicem ca poezia e o categorie a literaturii. Dar este ea doar atat? Unii (si nu chiar dintre cei neinsemnati) spun ca poezia este un mod de viata, altii ca exista in tot si in toate. Poate ca e un bat de chibrit, sau un fruct, sau un suras, sau o lacrima. Eu personal, acum, in timp ce scriu, ma intreb daca poezia nu este materia primordiala. A acestei lumi si a tuturor celorlate care or mai fi. Ma poate contrazice cineva? Este loc de argumente si contrargumente in poezie? Si daca genul proxim nu poate fi identificat, cu atat mai greu ar fi sa gasim si diferenta finita.
In al doilea rand ma indoiesc de formularea pe care ati ales-o. Faptul ca in general poezia este considerata o aventura a limbajului, o experienta ce se are pe sine scop si capat, este in opinia mea o mare confuzie. Este tocmai unul dintre motivele pentru care poezia are un rol marginal in societate. Nu, poezia nu este o aventura a limbajului. Este poate o aventura a sufletului, dar in nici un caz nu a limbajului si nu a cuvintelor. Poezia nu consta in cuvintele sale. Poezia recurge la cuvinte din disperare, spunea batranul Nicetas. Disperarea sufletului de a se exprima. Si de a se exprima exact. Limbajul obisnuit, cel pe care il folosim in societate, la serviciu, acasa, etc este exprimarea trupului. Ei bine poezia este o incercare de exprimare a sufletului. De aceea acest limbaj suna un pic “altfel”, ciudat poate, incoerent poate, bezmetic poate si asa mai departe. Dar asta numai si numai pentru ca incearca sa exprime ceea ce indeobste se crede ca nu poate fi exprimat. Ceea ce multi dintre noi au renuntat de mult sa mai exprime (din superficialitate, dintr-o grija prea mare pentru trup sau din alte motive), se incapataneaza sa exprime ceilalti. Iar acesti ceilalti sunt poetii. Prin urmare poet nu este cel care cauta cuvinte zurlii, sonore sau la moda ci cel care isi asculta sufletul si apoi incearca sa redea ce a auzit. Iata de ce incercarea de a imparti poezia in categorii, genuri, curente, etc mi se pare extrem de nociva: pentru ca aceasta categorisire da prilejul unei imense confuzii pentru omul care se hotaraste sa se dedice poeziei, adica sa-si exprime sufletul. El este tentat sa se concentreze pe limbaj, pe sunetul cuvintelor, pe muzica, pe ritm, pe rima, pe autori, pe modele, pe perioada istorica in care s-a nascut, pe guvern, pe soarta, pe orice altceva, inainte de a se concentra asupra propriului suflet. Omul prin firea sa este atras de ceea ce vede, de ceea ce poate atinge, de ceea ce poate cuantifica, masura, stapani. Ei bine poezia nu este nimic din toate astea. (Poate ca am descoperit in sfarsit o definitie?) Nu noi stapanim poezia ci poezia ne stapaneste pe noi. Sigur ca dupa ce sufletul a terminat de vorbit, te apleci asupra textului si incerci sa cizelezi un pic forma ca sa poti sa te faci inteles, sau poate chiar sa intelegi tu insuti ce-ai vrut sa spui, dar nu asta e esentialul! Citatul din Mircea Iosub (nu stiu cine e) potrivit caruia “poezia de astăzi, în care totul se reduce la `scriitura`, în care textul rezuma lumea ...” pe care l-ati mentionat mi se pare extrem de bine venit in sprijinul celor afirmate aici (cu rezerva ca nu exista o “poezie de astazi” ci poezie pur si simplu.).

Cu stima, si scuze pentru lungime

Dumnezeule, era nevoie sa dati eseului titlul asta? Mi se pare prea mult.
Apreciez si revin.