Sârb Olimpia

Cineva, poate un vrăjitor cuminte, a adus aici Toamna, tocmai de undeva din copilărie. Zile prelungite de vântul care respiră Peste oraș

Cuvintele sunt de mai multe feluri, Cuvinte- colivie, cuvinte – colier, cuvinte-cascadă, cuvinte-cer, cuvinte-rugăciune, Cuvinte moarte, cuvinte vii, cuvinte decente, cuvinte indecente, Cuvinte

Parcul e un trup galben în care literele-frunze își deconspiră moartea. \"Vizitați sufletul meu! Curioase animale ale Spaimei și ale Întrebării veți

Îl privesc, fața lui râde, inima lui întreabă, ochii lui Îmi învăluie nedumeririle... E doar un puști de nouă ani, Eu am răspunsuri pe jumătate, El - întrebări întregi și povești nenumărate

Se furișează Toamna în ochiul de lumină, În fructele iubirii, în spicele de gând. Melancolia scrie pe frunzele dansând Portretul Ploii-Înger ce va urma să vină...

Între toți îngerii care populează lumea aceasta Există un înger mai altfel, strălucitor în lumina lunii, Strălucitor în lumina soarelui Și blând ca pâinea pământului: Îngerul

Fotograful de vise Mă ademenește În camera obscură a imaginației. “Luați loc, Doamnă! Visele sunt fapte neîncepute, spune el. Vom imortaliza visarea Astfel încât, Între vise, Veți fi chiar

Deschid cu înfrigurare cutia poştală, E un gest reflex, de neîmpăcare cu sine, Câtă nevoie de celălalt ascunde acest gest, Câtă neintenționată emoție În cheia

Uneori credem că știm totul despre deziluzie. Dar, oricât am repeta, Mai rămâne ceva de învățat, Mai sunt pagini de citit, Căci această lecție e lungă... E ca atunci când Îți dorești să ai

Aud Ceasurile. Cel așezat pe placa albă a palmei mele este o jucărie stranie construită din insecte devoratoare de Timp. Iar celălalt, Ceasul Lumii

Dimineața soarele apare și inima mea cântă. Păsările lumii vin în inima mea și cântă împreună cu mine. Vine amiaza, iar dintr-o curte o femeie în vârstă îmi întinde

Plouă. Merg, desculță. Lutul din care se nasc pătimașe forme rotunde alunecă, umed, printre degetele picioarelor. Mă doare.

Te îndepărtezi. Simt cum pleci, amintire cu amintire. Buzele singure și șoaptele, îndepărtatele păsări ale somnului meu se preschimbă în oftat.

Ce face o femeie După ce a trebăluit în bucătărie, Astfel ca lucrurile să doarmă, cuminți, În cearcănul grijilor

Ieri am plâns. Și mă întreb: \"Doamne, de ce mai știu plânsul când m-am închis de bunăvoie între brațele iubitului?\"

Strugurii dorului s-au copt, Dar se sfiesc să te îmbie Cu buzele să îi culegi, Cu ochii să plătești simbrie. Pentru culoarea lor păgână Pentru dulceața toamnei lor, Pune-mi în palmă un

Când dorm, uneori mă trezește lumina brusc înduioșată a sărutului tău sau, poate, a unui înger... Recunosc, în cele din urmă, că ești