Flagelări bipolare

Când iubirea atinge cote paroxistice, foarte ușor se poate trece către paroxistica disperării, suferinței și deznădejdii.Ai creat din poezie un corp poetic supus flagelării , fiindcă cuvântul “NU” atunci când iubești intens deschide neantul ființial.
Poezia îmi pare că exagerează efectele negative ale iubirii, din dorința de a impresiona lectorul.

razvan... ai dreptate... m-ai citit bine... ai vazut si cele bune si cele rele ale poeziei mele...

multumesc frumos pentru trecere si pentru atentie!
te mai astept pe la mine!
cu drag A.M

incerc prin cele ce scriu (aproape toate personale) sa misc.. sa transmit starea mea de flagelare... astfel incat fiecare picatura de sange sa lumineze starea de fapt dintre versuri

o (auto)flagerare...mai degraba, care se continua (intr-un final reusit) intr-un urmator destin ascuns sub chipul unui (alt) om (acel TU , cel care urmeaza tuturor)
mi-o placut prima strofa:\"Am să-mi atârn de mâini / cele mai grele lanțuri / mai grele decât însuși cuvântul / NU...\" - chiar ai reusit sa (ma) surprinzi.
incearca sa scrii (sa editezi) mai mult. forteaza limitele. ai ce transmite.

cu stima, blueboy

de citire si pentru apreciere blueboy...
incerc in fiecare clipa sa fortez limitele... asa sunt eu...

acum cu scrisul... stii cum e... cat as forta eu muza, ea tot cand vrea vine... deh asa se intampla la oamenii ce sufera de afectiuni bipolare :-)... (evident... glumeam... in privinta fectiunilor)... :-))))
merci inca odata de trecere!
numai bine prietene!
cu stima A.M!