Poezie
Decembrie II
1 min lectură·
Mediu
Din parul meu inca-un fir s-a mai dus
si astazi, cum se va duce si maine.
Soarele rasare la 7, 30 dimineata
o slaba lumina, suficient de putina
ca sa ne distingem unii de altii.
Iluzia- vamesul portii,
ne acorda scutirea de plata.
Ascult viata pe roti,
cineva s-a oprit tocmai sub geam.
Cobor cu prudenta, tragandu-mi manusile,
cu gandul la ciclul diurn al rotitului.
Zapada bemoleaza pe un ton elegiac,
e mare melomana, cere blanuri matasoase,
roscate, albe-negre,
cu inclinari solitare si filozofice.
Doamna de pe calul sur
sufera de ateroscleroza
are uneori, lipita de cap
o urna fragila,
un horoscop cu destinele omului,
o candela cu ulei afumat
de timp,
sau tine ascunsa-n fular
luna subtire
ca un disc fluorescent.
Trebuie sa-mi presar drumul cu sare
altfel alunec
pe streasina fiintei mele.
Intinsi pe traverse umerii mei
invata, ca-ntodeauna,ce-i moartea
si frica.
Arde lumina
m-arata batrana, slabita,
cu spatele indoit
( sau e doar umbra mea proiectata pe zid).
N-am nevoie de o mana calda
nici de un veston fierbinte
sa-mi incalzeasca
gandurile gheata.
001.571
0