Poezie
contur
2 min lectură·
Mediu
ploua-n rafale peste copenhaga,
spune-mi
de ce te prefaci ca eu nu exist
bate si vantul si-i ceata
te-as minti de ti-as spune
ca nu mi-e sufletul trist.
ploua-n rafale peste copenhaga
eu eram prea proasta
si-n plus si minora
\"o sa te-astept\" imi spuneai
\"pana vii.
stiu ca autobuzele merg greu pe o ploaie ca asta
insa o sa te-astept
orice-ar fi\"
si eu chiar te credeam,
lasule...
tu stii cat imi e de urat
eu stiu ca tu esti un las
tu stii,
again,
ca eu sunt o lasa,
ca nu am curaj,
ca nu vreau
sa iti spun
pleaca. ... nu ma mai
obseda.
ploua-n rafale peste copenhaga
cu ploaie si cu suflete
moarte de oameni,
cu pietre cu frunze mocirlite
cu vise, cu sperante,
cu minciuni si cu bale,
cu cuvinte mari
de care eu nu mai aveam nevoie
ma-nvatasem dracului minte
si incetasem sa mai cred
im povesti.
cuvintele
mi se scurgeau pe barbie
inclestate pe sensuri
ascunse,
unde te iubesc inseamna
te iubesc de-adevaratelea
te iubesc cand e frig,
te iubesc dimineata, cand ploua,
te iubesc everyday
te iubesc a
si te iubesc z,
tu nu stiai
ca eu chiar vorbeam serios
ca eu chiar eram sincera.
tu stii
ca eu sunt un copil rasfatat
si mai stii foarte bine
ca telenovela noastra in doua personaje
si fundal verde
nu are final.
ploua,
firele de inalta tensiune erau rupte
si se zbateau
in rafale peste copenhaga.
tabloul meu era pe-nserat
se rupsesera firele de telefon
sufletul meu zgribulit, cocotat,
respiratia ta mirosea a beton
(din cauza ca pe dinauntru
din asta erai).
batea vantul in geamuri
cu frunze imbibate in noroi
copacii se scarbeau de ramuri
povestea asta nu era pentru noi.
001704
0