Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Stream of consciousness

1 min lectură·
Mediu
cameră goală de-un rece obscur
țurțuri de lumină albaștri
peste un pat răvășit
cu oastea de gânduri pictată-n cearșaful căzut
brodat cu atâta migală de doamna păianjen
picături de praf joacă prinselea peste lampa veșnic stinsă
dezgustat
un ciot de lemn ros de carii zace-ntr-un colț
atât de marcat că-i mai cade un cerc-
măcar estompează stigmatul acru al timpului.
jilțul bătrân se leagănă trist scârțâind
și-a citit nu demult horosopul
în stele
nu găsea Constelația Lebedelor
și ăsta nu putea fi semn bun
deși după toate calculele matematice
ar fi trebuit să fie acolo
pe masă
o pană uscată adoarme
scuturată de urmele atâtor semne ale timpului
tresărind uneori de vreun gol de hârtie nescrisă
cameră goală de-un rece obscur...
022.658
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
121
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Ruxandra Moholea. “Stream of consciousness.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ruxandra-moholea/poezie/110500/stream-of-consciousness

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sunet1Ssunet1
Poemul pleaca de la o premiza interesanta si este sustinuta bine pe parcurs. Cam se inmoaie la sfarsit dar asta e. Venit vazut placut. Felicitari!
0
@ruxandra-moholeaRMRuxandra Moholea
Fiecare semn de la cei \"mai de sus\" mă bucură și îmi dă curaj. Mulțumesc
0