spanzuratele-mi vise
de un ram al gandului tau
bate a vecernie si cocorii se intorc pe la cuiburi
ai revenit in prag si m-ai privit
ca un sarut in ziua dintai
canta-ti numele pe frunte
Some say the world will end in fire
Some say in ice.
But as I hear, the more we dig
The ample truth is really big.
The Mihailesti event
Shows the rightful “no comment”
If the fire was
ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste
ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci
otravitoare apele curg siroaie in ropote
anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita
m-am
ti-ai crestat poemul in inima mea
nemasurat de lungi ecouri ale pasilor inca
rasuna pe cararile interzise
pana cand se tanguie salcina-n balta si cocorii zboara
intors pe pamantul vested
mi-am
si-mi amintesc cum se scuturau magnolii
sub cerul de sticla in cercuri se roteau
pasarile asfintitului, obosite
morile de vanturi masoara timpul dintre un EU si un TU
suspendat pe un fir
ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste
ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci
otravitoare apele curg siroaie in ropote
anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita
m-am
ce bine se potrivesc bratele noastre rasucite
unul in jurul celuilalt
si palmele impreunate ca pentru rugaciune
pe alei
pasii nostri gemeni
stai sa-ti ghicesc in palma
drumul vietii
in
estimari si sondaje
foca mancatoare de crabi iese de la iernat
ce durere boreala haide lasa reclamele inedite
cine indrazneste sa-ti tulbure momentul epifanic
soneria sfidator de arogant te
alb pelican
imi coloreaza paleta fara nuante tari
am deschis ochii intr-un tarziu
totul parea pustiu
alb pelican
ce mult doream acum o luna sa te surprind
pe malul marilor nostre
cantau sirene
ninge la Sibiu pana dincolo de munti
si alb imi pare astazi totul
in ritmuri dulci rotesc porumbii-n zbor
gandul meu calator
esti cel mai frumos din orasul acesta...
pustiu e burgul fara
nu ma pot conecta la internet
de doua zile mari si late
dau din coate vin ecologistii pe la usi
sa vanda chilipiruri imberbelor matusi
vai! afecteaza stratul de ozon asa ca
hai pardon
opreste
strasnic tipa cocosatii in noapte
luna le adulmeca pasii mustind in noroaie
de ploile sterpe se sterge campia iar in tumultul pamantului
auzi stingher sipotul ploilor viitoare
ce-ti pirzi
doamne ce albastru ma sufoca
in laboratorul ascuns investigatii pe sufletul meu
doamne ce incendiu de cromatica oglindita
chiar in punctul mort al retinei
la usa a sunat postasul plangeri
din
doamne ce alba este strada mea
in piruete coboara fulgii din podul ceriu
ca sa nu astepti o vesnicie
lasa-ma sa-ti aduc aminte de casa noastra intotdeauna
am visat zapada atarnand pe stresini
ce
ia-ti mainile
instrainat de mult se alunga
vantul printre salci din nou e namiez
meteor si eu te-astept si tu m-astepti printre salcii
miroase-a iarba cruda si-a sacâz
din ceruri iara pica ploi
tu,
ca un copil dormi cu pleoapele inchise,
in brate cu toata noaptea.
fara sa auzi soapte departe,
tu
ca un copil dormi cu mainile incrucisate,
respirand incet, fierbinte, duios,
ca un sonet
ma fura timpul inapoi
in gropile lui ieri si alaltaieri
cine imi cere socoteala pentru cuvintele mele?
si cine se-ndura de trupul lor ciopârțit?
haide sa nu ne mai aducem aminte de noi,
sa fim
bat-o vina de fericire!
în albastrul stelelor mai ca-mi văd sufletul
din ziua de ieri.
mă copleșește dureros dorul
prin oasele vechi de ani, nopți și ceasuri.
decripit trupul de ceară
topit
singuri,
șuvițe pe frunte,
alunecam în istorie amandoi
deopotriva, într-o gara de doi,
fără lume agitand peronul,
fără trenuri obosite in ritmul sacadat,
neuitat,
rupându-mă de ziua de
cand am indraznit din nou sa sper,
mi-ai retezat aripile incatusate
joc dublu asemeni oglindirii
in concentrice cercuri descentrate
mi-am spalat mainile
in ploaia lacrimilor de inceput
si mi-am
sedea in clar-obscurul draperiilor,
impastiind in odaie
levanda trupului ei. aproape languros
un scrum se prelinge din lunga tigara
si i se asterne langa talpa,
ca o jertfa proaspata si
din ceruri imi pare c-aud
glas istovit de viori si ingeri
pleoapele-mi sunt grele, vinovate de viață
caută-mă printre stele, adună-mă de sub pietre
am uitat toate cuvintele,
fără să știu,
te-am privit pentru o clipă doar
treceai îngândurat pe faleză
marea mea, marea ta
spumega in neștire
in cupa lui Poseidon
am inchis ochii și te-am păstrat
ca un ochi de dagherotip
îngândurat
se agata-n giruete pletele vatului
cararea lui ma poarta
din nou catre nori
nu mai cred in semnele lumii
cu ochiul egolatru ma iscodeste
si ma alunga in paduri de cedrii
albastrii ce-mi