roxanacazan

spanzuratele-mi vise de un ram al gandului tau bate a vecernie si cocorii se intorc pe la cuiburi ai revenit in prag si m-ai privit ca un sarut in ziua dintai canta-ti numele pe frunte

Some say the world will end in fire Some say in ice. But as I hear, the more we dig The ample truth is really big. The Mihailesti event Shows the rightful “no comment” If the fire was

ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci otravitoare apele curg siroaie in ropote anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita m-am

ti-ai crestat poemul in inima mea nemasurat de lungi ecouri ale pasilor inca rasuna pe cararile interzise pana cand se tanguie salcina-n balta si cocorii zboara intors pe pamantul vested mi-am

si-mi amintesc cum se scuturau magnolii sub cerul de sticla in cercuri se roteau pasarile asfintitului, obosite morile de vanturi masoara timpul dintre un EU si un TU suspendat pe un fir

ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci otravitoare apele curg siroaie in ropote anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita m-am

ce bine se potrivesc bratele noastre rasucite unul in jurul celuilalt si palmele impreunate ca pentru rugaciune pe alei pasii nostri gemeni stai sa-ti ghicesc in palma drumul vietii in

estimari si sondaje foca mancatoare de crabi iese de la iernat ce durere boreala haide lasa reclamele inedite cine indrazneste sa-ti tulbure momentul epifanic soneria sfidator de arogant te

alb pelican imi coloreaza paleta fara nuante tari am deschis ochii intr-un tarziu totul parea pustiu alb pelican ce mult doream acum o luna sa te surprind pe malul marilor nostre cantau sirene

ninge la Sibiu pana dincolo de munti si alb imi pare astazi totul in ritmuri dulci rotesc porumbii-n zbor gandul meu calator esti cel mai frumos din orasul acesta... pustiu e burgul fara

nu ma pot conecta la internet de doua zile mari si late dau din coate vin ecologistii pe la usi sa vanda chilipiruri imberbelor matusi vai! afecteaza stratul de ozon asa ca hai pardon opreste

strasnic tipa cocosatii in noapte luna le adulmeca pasii mustind in noroaie de ploile sterpe se sterge campia iar in tumultul pamantului auzi stingher sipotul ploilor viitoare ce-ti pirzi

doamne ce albastru ma sufoca in laboratorul ascuns investigatii pe sufletul meu doamne ce incendiu de cromatica oglindita chiar in punctul mort al retinei la usa a sunat postasul plangeri din

doamne ce alba este strada mea in piruete coboara fulgii din podul ceriu ca sa nu astepti o vesnicie lasa-ma sa-ti aduc aminte de casa noastra intotdeauna am visat zapada atarnand pe stresini ce

ia-ti mainile instrainat de mult se alunga vantul printre salci din nou e namiez meteor si eu te-astept si tu m-astepti printre salcii miroase-a iarba cruda si-a sacâz din ceruri iara pica ploi

tu, ca un copil dormi cu pleoapele inchise, in brate cu toata noaptea. fara sa auzi soapte departe, tu ca un copil dormi cu mainile incrucisate, respirand incet, fierbinte, duios, ca un sonet

ma fura timpul inapoi in gropile lui ieri si alaltaieri cine imi cere socoteala pentru cuvintele mele? si cine se-ndura de trupul lor ciopârțit? haide sa nu ne mai aducem aminte de noi, sa fim

bat-o vina de fericire! în albastrul stelelor mai ca-mi văd sufletul din ziua de ieri. mă copleșește dureros dorul prin oasele vechi de ani, nopți și ceasuri. decripit trupul de ceară topit

singuri, șuvițe pe frunte, alunecam în istorie amandoi deopotriva, într-o gara de doi, fără lume agitand peronul, fără trenuri obosite in ritmul sacadat, neuitat, rupându-mă de ziua de

cand am indraznit din nou sa sper, mi-ai retezat aripile incatusate joc dublu asemeni oglindirii in concentrice cercuri descentrate mi-am spalat mainile in ploaia lacrimilor de inceput si mi-am

sedea in clar-obscurul draperiilor, impastiind in odaie levanda trupului ei. aproape languros un scrum se prelinge din lunga tigara si i se asterne langa talpa, ca o jertfa proaspata si

din ceruri imi pare c-aud glas istovit de viori si ingeri pleoapele-mi sunt grele, vinovate de viață caută-mă printre stele, adună-mă de sub pietre am uitat toate cuvintele, fără să știu,

te-am privit pentru o clipă doar treceai îngândurat pe faleză marea mea, marea ta spumega in neștire in cupa lui Poseidon am inchis ochii și te-am păstrat ca un ochi de dagherotip îngândurat

se agata-n giruete pletele vatului cararea lui ma poarta din nou catre nori nu mai cred in semnele lumii cu ochiul egolatru ma iscodeste si ma alunga in paduri de cedrii albastrii ce-mi