adevar adevarat iti graiesc
spanzuratele-mi vise de un ram al gandului tau bate a vecernie si cocorii se intorc pe la cuiburi ai revenit in prag si m-ai privit ca un sarut in ziua dintai canta-ti numele pe frunte
foc si gheata
Some say the world will end in fire Some say in ice. But as I hear, the more we dig The ample truth is really big. The Mihailesti event Shows the rightful “no comment” If the fire was
vin imediat, mi-ai spus, pe la cinci
ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci otravitoare apele curg siroaie in ropote anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita m-am
cine sunt eu acum
ti-ai crestat poemul in inima mea nemasurat de lungi ecouri ale pasilor inca rasuna pe cararile interzise pana cand se tanguie salcina-n balta si cocorii zboara intors pe pamantul vested mi-am
NOI nestatornic
si-mi amintesc cum se scuturau magnolii sub cerul de sticla in cercuri se roteau pasarile asfintitului, obosite morile de vanturi masoara timpul dintre un EU si un TU suspendat pe un fir
ce dor
ah, ce dor mi-e de soarele tau, doamne si ce liniste ma cauta printre buruienii au rasarit ciuperci otravitoare apele curg siroaie in ropote anunta sosirea marelui, celui-care-nu-uita m-am
se potrivesc...
ce bine se potrivesc bratele noastre rasucite unul in jurul celuilalt si palmele impreunate ca pentru rugaciune pe alei pasii nostri gemeni stai sa-ti ghicesc in palma drumul vietii in
istorisiri
estimari si sondaje foca mancatoare de crabi iese de la iernat ce durere boreala haide lasa reclamele inedite cine indrazneste sa-ti tulbure momentul epifanic soneria sfidator de arogant te
alb pelican
alb pelican imi coloreaza paleta fara nuante tari am deschis ochii intr-un tarziu totul parea pustiu alb pelican ce mult doream acum o luna sa te surprind pe malul marilor nostre cantau sirene
ninge la Sibiu
ninge la Sibiu pana dincolo de munti si alb imi pare astazi totul in ritmuri dulci rotesc porumbii-n zbor gandul meu calator esti cel mai frumos din orasul acesta... pustiu e burgul fara
faci risipa
nu ma pot conecta la internet de doua zile mari si late dau din coate vin ecologistii pe la usi sa vanda chilipiruri imberbelor matusi vai! afecteaza stratul de ozon asa ca hai pardon opreste
strasnic tipa
strasnic tipa cocosatii in noapte luna le adulmeca pasii mustind in noroaie de ploile sterpe se sterge campia iar in tumultul pamantului auzi stingher sipotul ploilor viitoare ce-ti pirzi
cromatica mea
doamne ce albastru ma sufoca in laboratorul ascuns investigatii pe sufletul meu doamne ce incendiu de cromatica oglindita chiar in punctul mort al retinei la usa a sunat postasul plangeri din
ce alba
doamne ce alba este strada mea in piruete coboara fulgii din podul ceriu ca sa nu astepti o vesnicie lasa-ma sa-ti aduc aminte de casa noastra intotdeauna am visat zapada atarnand pe stresini ce
iia-ti mainile
ia-ti mainile instrainat de mult se alunga vantul printre salci din nou e namiez meteor si eu te-astept si tu m-astepti printre salcii miroase-a iarba cruda si-a sacâz din ceruri iara pica ploi
dormi
tu, ca un copil dormi cu pleoapele inchise, in brate cu toata noaptea. fara sa auzi soapte departe, tu ca un copil dormi cu mainile incrucisate, respirand incet, fierbinte, duios, ca un sonet
cine imi cere socoteala pentru cuvinte?
ma fura timpul inapoi in gropile lui ieri si alaltaieri cine imi cere socoteala pentru cuvintele mele? si cine se-ndura de trupul lor ciopârțit? haide sa nu ne mai aducem aminte de noi, sa fim
Bat-o vina
bat-o vina de fericire! în albastrul stelelor mai ca-mi văd sufletul din ziua de ieri. mă copleșește dureros dorul prin oasele vechi de ani, nopți și ceasuri. decripit trupul de ceară topit
o gara de doi
singuri, șuvițe pe frunte, alunecam în istorie amandoi deopotriva, într-o gara de doi, fără lume agitand peronul, fără trenuri obosite in ritmul sacadat, neuitat, rupându-mă de ziua de
fara sa-ti pese...
cand am indraznit din nou sa sper, mi-ai retezat aripile incatusate joc dublu asemeni oglindirii in concentrice cercuri descentrate mi-am spalat mainile in ploaia lacrimilor de inceput si mi-am
Mica Lily
sedea in clar-obscurul draperiilor, impastiind in odaie levanda trupului ei. aproape languros un scrum se prelinge din lunga tigara si i se asterne langa talpa, ca o jertfa proaspata si
DIN CERURI ÎMI PARE
din ceruri imi pare c-aud glas istovit de viori si ingeri pleoapele-mi sunt grele, vinovate de viață caută-mă printre stele, adună-mă de sub pietre am uitat toate cuvintele, fără să știu,
MAREA MEA, MAREA TA
te-am privit pentru o clipă doar treceai îngândurat pe faleză marea mea, marea ta spumega in neștire in cupa lui Poseidon am inchis ochii și te-am păstrat ca un ochi de dagherotip îngândurat
NEFELOMANTIE
se agata-n giruete pletele vatului cararea lui ma poarta din nou catre nori nu mai cred in semnele lumii cu ochiul egolatru ma iscodeste si ma alunga in paduri de cedrii albastrii ce-mi
FEMEIA-PIATRA, BARBATUL-METAL
am auzit in noapte tropotol cerbilor in muntii eterii fara sa stiu ca de fapt erau buzele tale de plumb pe inima mea de piatra te iubesc metal la fel de greu ca si moartea elegie sincrona
TOAMNA
Iti mai aduci aminte cat de draga ne era toamana cu sori canini si parcuri incrustate in purpura banca aceea-popasul unui sarut… un batran agale uitandu-si anii in adierea frunzelor si-a
ULTIMUL TREN
din varful muntilor tanguirea tulnicului se desface in fasii in zborul vantului de miazazi, ca o respirare din cer zeii ne fac semne cu mana ca unor ultimi calatori intarziati pe peron ultimul
NESINESTEZICA
Azi am inchis un ochi, Maine, pe celalalt, Si uite-asa, Voi atipi zilnic, la nesfarsit, Ca un Argus ce-si pierde vigilenta. Azi am incetat sa respir Pentru ca n-am nevoie de aer, Ca ingerul
PE MARE PLUTEAU CORÃBIILE
pe mare pluteau corăbiile spumegând malurile răsfirate-n scoici și meduze… ca niciodată ai apărut pe pleoapele-mi obosite de soare grele de siliciu cautând cuvinte cu care să-ncrustezi
Vina
VINA Azi noapte am auzit din nou Grohaitul porcilor salbatici Inzapeziti in muntii de piatra, Si din adancul pamantului, Latratul surd al limbilor moarte. Cadavrele mortilor au iesit la
a fi
uluitor de simplu: a te roti mereu, precum o spita in marea roata a lumii, in incandescenta atomilor ce disperseaza iluzii; a trai absent intre paranteze, acolade, ca un citat copiat pe un
opera imperfecta
de cand ma stiu tooot scriu. ------------- cat carbon risipit pe celuloza!... de cand ma stiu visez sa mesteresc din doua paie si putin lipici un kitch care sa ma redea pentru o
legea proprietatii private
Bai! Vanzatorule de iluzii! Ce te-ai pierdut in cercul meu? N-ai aflat ca cer Cea mai mai chirie pe metru patrat? Astazi, 26 august 1980, asa-numitii Inaltii-zevzeci au dat o lege ce
