Rotaru Mircea

Cetate întoarsă cu creneluri în jos, Cetate tingire, cetate ceaun, Agățată de-un par, Într-o stână pustie. Cetate întoarsă cu răsăritu-n amurg, Cetate fântână, cetate

De la o zi la alta, Del la un ceas la altul, Intrăm în rol, Ieșim din rol. De la un ici încolo, De la un colo’ncoace, Intrăm în rol, Ieșim din rol. De la un o la un,

Sufletul meu partea ce a bună Este la tine-nlănțuit, Descătușează-mi noaptea, ziua, Și-am să mă nasc de împlinit. Sufletul meu însinguratul, Rătăcitor, și biruit, Întoarce-te

Domnule cel trist și singur Pune caii și așteaptă La regala mea trăsură De iluzii despuiată. Domnule cel fără urmă Vom străbate-n cerc regatul Fără drumuri fără piatră Ce în

Tristețea Ca o mare fără corăbii Ca o plajă fără pescăruși Ca o mână întinsă în gol Ca nimeni alta. Tristețea Ca un pustiu fără nisip Ca un amurg fără cer Ca un leagăn

Îmi ascundeam ființa sub cuvinte Ca focul sub vreascuri. În juru-i dansam și mimam Ritualuri neînțelese Precum iubirea. eram frumos fără sa fiu eram eram fără să fiu eram

Realitate, dac’ai fi un zmeu, Mască mi’aș pune ca să nu’mi vezi frica, Dar zână tu, ce-de-nimic-nu-ți-pasă, M’ademenești cu noaptea ce se lasă. Realitate, dac’ai fi bărbat, M’aș

Tăcerilor spuse, cele nespuse Atunci m-am dat vorbelor prins. Dar stinge-s-a toamna, s-aprinde iarna Să stau germinat în Cel nins. Uitatelor glasuri cele cântate Pe scara spre

Doi împărțit la doi fac doi. Iată un doi în sine. Doi ori doi fac doi. Iată un doi de început. Doi plus doi fac doi. Iată un doi pentru sine. Doi minus doi fac doi. Iată

De-aș fi capătul șirului Unui neam de nomazi, Aș rămâne în noapte Aș rămâne în zi. Să-i ascult pe ce-i ce-mi șoptesc Peste șirul de veacuri, Hai cu noi! De-aș fi capătul șirului Unui

Jumătate cuvânt jumătate tăcere Poezia ne împarte În pierduți și aflați. Jumătate minciună jumătate adevăr Poezia ne împarte În mincinoși și mințiți. Jumătate gol jumătate

Mai aproape de sunt Mai departe de nu’s De teiul în floare De stelele sus Mai aproape de sunt Mai departe de nu’s De cei ce-au rămas De cei ce s-au dus Mai aproape de

Suntem goi Și ne umplem golul, cu ce găsim Sau mai bine, cu ce ni se dă. Suntem goi Și ne acoperim golul, cu văluri De vorbe , de gesturi, de-ntâmplări. Suntem goi

Noi Nu ne iubim. Dar Vino să iubim ploaia, Dezrobită De povara potopului. Vino să iubim muntele, Dezrobit De povara înălțimii. Vino să iubim marea, Dezrobită De povara

Eu și cu cei ce-am fost trecuți prin ani Ne-am adunat la țărmul mării Ca să ne înțelegem, să vorbim Despre ce-am fost, Ce-am fi putut să fim. Vorbim deodată toți sau chiar țipăm Unii la

Îngerul adună-n jurul meu Așa cum câinele de turmă Adună suflete de oi Pentru Ciobanul de pe urmă. Stau adunat în văzul lui Când merg pe drumul nepăzit Cu oile din turma mea Pentru Ciobanul

Deodată Inima mi se deschide Și rămân uimit Cât de multe pot să încapă în ea. De pildă, Vara aceasta, de azi, Și împreună cu ea Toate cele cincizeci și șapte, de ieri. Nu vara M-am

Nu te iubesc acum, eu te-am iubit atunci Când nu aveam nici- casă- nici- fereastră Și tremuram, La fiecare’ atingere de gând. Nu te iubesc acuma, aunci eu te-am iubit Când nu eram niciunde și

Un soi de colindă pentru cele cinci anotimpuri. Deschide-Þi inima Ca Dumnezeu să privească la iubirea Ta ! Să mergem dinspre nu spre da, Să ne luăm destinele cu Noi, În

Iarna iernilor venită Îndelung neostoită Într-un gol de timp se lasă N-are cuib și n-are casă Iarna iernilor venită Să cuprindă să ne prindă Într-un fulg într-o cădere Ninsului cuib de

Toamna trecerii prin galben Răsărit – amurgul - toamnă Trece, curge, rod și mană Început – sfârșitul - toamnă. Toamna unduită-n bolta Veacului ce se alină Vântul bate frunza sună, Risipită