Romulus Câmpan Maramureșanu

Liviu dragă Anton,

Deranjul era de partea mea. Cuvintele domniei tale-s alifie unsă pe pâinea cuvintelor scrise.
Cu mulțumiri.

Tama,

poem filozofic, parcă submarin galben, dar deloc lisergic.
Dincolo de filozofie însă-i lăuntrul scriitorului, cu cuvintele sucombate-n strigăte, jelite meschin de gurile ale căror urechi au fost ziduri de voită ignoranță.
Mă doare timpul trecut, sper să fie doar artefact metaforic.

Felicitări.

Îmbătrânesc, Maria...
Mulțumesc de gândul simțit...

\"poezia nu e o răzbunare pe neputința
de a te îndumnezei singur\"

Cat adevar.
Ci tocmai invers. Poezia e tocmai amintirea dureroasa a dedumnezeirii omului.
Cat ma bucura Invierea!

Cu aleasa philadelfie...

Superba cautarea de contraste, prezente, insa pierdute pe rotunjimea anilor trecanzi.
Poem intreg, rar, asigurand prin incarcatura lexical-ideatica ritmul de obicei cantat de rima.
Gandurile sunt intregi, metafora aratandu-si sfios doar gleznele fine, subintelegand pasiuni arzande.

Felicitari.

să-nnobilez venii, Radune-ți spun înumilit... (hi, hi...)

Cu drag.

Radu,

E rândul meu să nu înțeleg...
Re-încerc dar, să mă fac înțeles.

1.Luminița are of course dreptul la un comentar critic, fără a degrada/desconsidera însă dreptul altora la a aprecia obiectiv/subiectiv o lucrare

2.Mi-am permis (extrem de rar) să nu cometez pe text, ci pe comentariu, deorece chiar și titlul comentariului Luminiței are de-a face în primul rând cu opiniile altora...

3.\"NIMIC despre comentariile Luminitei\" - cu tot respectul pe care-l am față de tine, ești sigur că asta ai vrut să scrii? Pentru tocmai despre com-ul Luminiței scrisei...

4.Nu este prima dată când \"răbufnesc\" împotriva catalogării unei părți considerabile a fondului lexical-liric românesc la categoria \"clișee\", numai pentru că unii autori înțeleg poezia NUMAI la nivelui textelor filozofice, semi-narative.

5.Conform convingerilor de genul celor avansate de Luminița, mare parte a operei clasicilor români ar trebui arsă, fiind compusă din \"clișee\".

6.Ai dreptate Radu, com-ul mi-e deplasat, \"deplasat\" fiind și eu, uneori greu de înțeles.

Cu respect,

Mi-e jenă să abordez un comentariu, mai ales atunci când acesta aparține unei categorii de autori de la care m-aș aștepta la ceva mai mult discernământ critic.
Luminița, chiar dacă ai libertatea de a desconsidera aprecierile cuiva vis-a-vis de un text care nu-ți aparține, nu uita să adaugi \"din punctul meu de vedere\", nu de alta dar aplombul cu care scrii pare să provină dintr-o falsă identificare a propriilor păreri, cu vreun etalon legistico-liric, la care noi ar trebui să subscriem.
Steluțele reflectă simțiri, subiectivismul liric la care toți steluțarii sunt prin condiția lor umană, îndrituiți. Un poem, chiar dacă detașat total de orice \"reguli\"(???) are dreptul să vibreze coarde ascunse ale sufletelor unor semi-muritori.
Mi-e lehamite de acest deconstructivism liric agresiv, care încearcă din răsputeri să arunce pe geamul literaturii române jumătate din DEX, pe post de clișee...
Cât despre modul în care îi dai sfaturi lui Florin Caragiu în final, siuitabile eventual unor autori care se apropie cu \"frică și cutremur\" doar de atelier, te rog...
hmmm...

\"ceruri blurate departe și țigle așezate frumos\"

Chintesență a unei duplicități obligatorii gustului indecis al regenerărilor.
Un fel de \"duce-m-aș da-aș și rămâne\" perpetuu, \"nedeslușit cu totul\", siguranță rece a negurilor, pentru o existență tandră, fragilă...
Interesantă șoseta, ultim refugiu al sensibilității piciorului obligat să suporte pantoful, într-o lume de spini.
Poem inteligent, sensibil, felicitări.

Bonjour Tama,

Ciudată, adâncă reiterare a unui trecut tangibil doar simțurilor. Superbă inserare a placentei ca punct de referință pentru o puritate dorită, atât de rar însă, găsită. Bucuria târzie a unor decizii dureroase cândva, prea puțin înțelese atunci; frumoasă lipsa bucuriei răutăcioase... Constatare doar, bucuria unei copilării întârziinde în fiecare fir de muci înghețat dincolo de amintiri; adiere de primăveri în verdele fiecărui fir de mărar.
Mulțumesc.

Cel mult adaptare, mon cher, nicidecum traducere (chiar dacă \"după\").

Îți va răspunde Iov...

Nu te retrage. Mori puțin în tăcerea citirii reculese, rămâi în umbra-ți dacă simți nevoia hodinei, dar nu te retrage. Ascultă-l pe Cornel Ștefan Ghica, înțelept a scris, cu dreptate.

Un reîntors din puțină murire...

Dragă Alberto,

M-am lăsat bătut puțin de viață...
Mulțumesc de perceperea urmelor pe sufletu-mi și pană...

Cu drag...

Dragă Mahmoud,

An nou binecuvântat și Domniei Tale, mulțumesc de gândul ales. Mi-a fost dor de voi...

Vaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai ce bine c-am citit până la tine, Vasile.
Există o frumusețe atât de aparte a simpltății complexe prin melodia rimei. Metafora clasică devine aminoacidul proteinei care dă putere gândului.
Superb poem, nu reușesc să scot în evidență nimic, pentru că totul e mult prea întreg, închegat în frumusețea tristă a cenușiului zăpezilor prăfuite.
Mă rezum la a te felicita, adăugând un pic mai mult...

Cu drag.

\"ticluind colive din condei\"

Mă bucur să te regăsesc tocmai azi...
Durere și gheață de lacrimi sărate-n poem.
Ca un coșmar de braț uscat, mort între inima pictorului și pânză.
Nu Dumnezeu e de vină, Vasile...

Felicitări.

Dragă Doru Emanuel,

Mulțumiri de suflet pentru cuvintele nu mai puțin delicate.
Rezonăm numai la ceea ce suntem sensibili. Îți doresc binecuvântată devenire.

Cu drag și respect.

te-am simțit, dar nesimțind răutate, am ciugulit ce-am vrut...
Unii recoltează și de unde nici n-au semănat...

mai hai...

Excelentă descifrarea lui Ancuța, însă prefer să mă las furat definitiv de cursivitate și masivitatea metaforei.
Îmi lipsești Vasile.
Tu și citirile tale...

Cu drag.