Poezie
Semnul reacției față de ciocan
1 min lectură·
Mediu
Încă un cuțit rătăcit undeva într-o coastă
cu o privire zdrobită dibuind sunete în cădere
credeam că nu voi mai primi un bilet
la secundele negre
credeam că biletele greu de obținut mă vor ocoli
alerg în mormântul propriilor mele urechi
trăgând în spate mirosul acestuia
care mi s-a așezat sub pleoape
cărămizile dulci
care îmi îmbrățișau tălpile
când pășeam peste ele
acum sunt sclave
ale cuțitelor ce mângâie fuga
sistemul și-a pierdut funcția de gândire
totul ține pasul acum
spre construcția cutremurului
trenul își pierde noțiunea de înaintare
calea ferată întrerupe sărutul
trebuie să rup draperia
trebuie să alerg
dar picioarele azi nu vor să fie lungi
mă transform într-un copac
poate e mai bine așa
să mă mint cu adevărul
și să caut ce a mai rămas de mâncat în scrum
unde sunt
pe ce suprafață îmi va fi proiectată căderea
îmi strâng bucățile de lumină de pe ceas
și unesc penele pentru aripi
mă voi naște și voi muri atât timp cât va zbura scânteia.
033980
0
\"unesc penele pentru aripi:
mă voi naște\"
restul este ratat.