nu-mi pleca tinerețe

Nu mi-a plăcut cum sună și ce imagini îmi stârnește versul „inima mi-a rămas ruginită”, mă duce cu gândul la catatonie și la zombi.
„Tinerețea aruncă cu geloziile sale neroade în anotimpul” iubirii, a cărei respirație amplă aburește ura, iar între iubire și ură circulă „dorul de viață”, „mărșăluind gândurile” și pregătindu-le pentru a ajunge la final în maratonul vieții.

Nu, Răzvan! Altul a fost mesajul pe care am dorit să-l transmit! Îmi asum, parțial, eșecul pentru că, nu am reușit să-l fac vizibil. Expresia de ”inimă ruginită”, asimileaz-o cu ”inimă îmbătrânită” , pentru că timpul, doar asta știe să facă, să ne îmbătrânească pe toți, iar eu simt din plin aceasta! Așadar, escentric sau nu, poemul rămâne interpretabil! Numai bine!