Poezie
dumnezeule...
in memoriam - celor care au ars la clubul colectiv
1 min lectură·
Mediu
focul acesta încă arde
vâlvătăile i se strecoară-n inima vieții
sapă tranșee în carne
îngropând speranțele
învelindu-le în ultimele frunze
fumul acesta doamne
miroase a deznădejde are gust de fiere
chip de moarte ce cheamă
atât de tare strigă
încât se rostogolesc pietrele
produc în inimi cratere
pustiesc
bântuirea durerii abia mai respiră-n
decibelii tăcerii
piatră peste piatră
n-a rămas necontaminată
nicăieri nu există ascunziș
stinge focul doamne
care ne arde sufletul
apasă iute pedala timpului
cu bocancul lui ahile
dar te rugăm
nu mai atinge niciun călcâi
care nu știe ce-i ura
8 noiembrie 2015
012.369
0
“Durerea abia mai respiră-n decibelii tăcerii” și a contaminat totul, inclusiv sănătatea, stingând focul urii cu inundații.
Când timpul lenevește, îi cerem lui Dumnezeu să apese “pedala” de accelerație a mașinii care simbolizează destinul.