de-ai fi zis că este normal

Membrana fericirii vibrează în perfecțiunea liniștii, epurată de tumult, frământări, febrilități, anxietăți, și își definitivează esența în solitudine, când sinele își deschide crisalida și se arată în nuditatea sa misticului, pe când societatea își duce în ea mormântul în care stau dogmele, ideologiile, canoanele, care încătușează omul, resuscitate de conducători, ce se tem de libertatea oamenilor, căci ea duce la anarhie și haos, și preferă să facă din oameni sclavi moderni.
Nefiind liberi, oamenii își lansează țipetele frustrării în anormalitate și atunci conducătorii le dăruiesc simulacre, de care să se agațe.

Dacă sinele n-ar reuși la timp să-și oprească țipătul, care doare al naibii de tare, s-ar transforma într-o enclavă, gata oricând să erupă, mai ales într-o liniște perfectă! Să nu mai vorbesc de fericire...! Mulțumesc de trecere și com., Răzvan Rachieriu!