Poezie
se întâmplă doar în anotimpul poeților
1 min lectură·
Mediu
nu nu te-am urmat
am decis să rămân mai mult
în anotimpul poeților
aici gândul și zâmbetul încropesc
simfonia celui dintâi cuvânt
rostit ca avanpremieră
la fel cum fâlfâitul de aripi
dă tonul examenului de puritate
e un fel de sediment al iubirii
cristalizat în formă perfectă care
circulă liber și ori de câte ori întind mâna
îi pipăi urma de dragoste
neajunsă încă în lume
dând târcoale doar dimineților când
la o cafea fumez poezia ca pe cel
mai dulce narcotic
voi rămâne aici până-mi voi fixa
iubirea la locul ei
apoi îmi voi strânge poemele în mâini
până când unica formă perfectă se va mula
ca pielea pe carne transpirând de emoție
27 aprilie 2012
001.268
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Rodica Lupu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Rodica Lupu. “se întâmplă doar în anotimpul poeților.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/poezie/14006159/se-intampla-doar-in-anotimpul-poetilorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
