zâmbetul lui tata

pe prispa casei mele bătrâne de la țară am contemplat apusul părintelui moșneag de ani și zile-n care uita să mă ridice-n slăvi aproape de măritul soare trudit și ostenit de arșiță și muncă se retrăgea spre seară pe prispa de afară cu mâinile pârlite și degetele-i groase își potrivea tutunul și-și răsucea țigara trăgea apoi cu sete și admira cum fumul dansa în rotocoale mă mângâia pe creștet și mă-nvăța să număr să desenez să descifrez figuri din geometrie flori și animale gigantici uriașii din basme populare când se stingea țigara și fumul se împrăștia se termina și ora de artă și pedagogie apoi amândoi priveam către apus savurând momentul când mândrul astru-și lua pios “la revedere” îmi amintesc desigur cum zilnic urmăream traseul magic al astrului solar și ritualul îndeplinit de tatăl meu așa am crescut numărând și descifrând desenele cerului și ale fumului de țigară acum când am înțeles magia traseului a dispărut bărbatul și fumul lui de țigară au rămas numai prispa și niște desene agățate într-un colț pe perete ……………………. peste ani privirea mi-o îndrept spre cer la apus văd măritul astru în splendida-i sclipire și un pic mai încolo printre nori și îngeri văd un bărbat beteag cu o țigară-n mână pare că-mi zâmbește așa cum nu l-am văzut niciodată până acum 7 mai 2005