Să-mi ceri din nou mâna

Prea repede ai plecat. Nu ți-a păsat că vântu-mi sufla prin suflet, troienindu-mi ninsorile peste puteri. Mintea-mi refuza să creadă că titanicul, se ducea la fund. Devenisem ancora lui, înțepenită printre ghețuri. Nu-nțelegeam deloc destinul. Când ai plecat, nici nu mi-ai spus “adio”. Pe chipul tău îngerii dansează marșul nupțial, al logodirii tale cu cerul, alții, îți anunță sosirea. Nu am puterea să-i înfrunt. Oh! și vântul acesta de-mi fluieră prin mădulare, îl simt cum mă jupoaie de dorințe. O colapsare precoce, voința-mi înfășoară, mă trage-n bulboana renunțării. Ochii disperării, lângă tine mă-ndeamnă să vin, ca tu omul meu, să-mi ceri din nou, mâna. 30 noiembrie 2009