Sunt numai un punct

Sunt numai un punct, distribuit într-un tablou. Uneori vântul mă spulberă din rădăcini, mutându-mă dintr-un peisaj în altul. Când sunt singur prin lume, rătăcitor, căutând alt punct de sprijin, când mă cuprind cu brațele să nu mă risipesc, printre culorile sorții. Odată mă culcasem în mijlocul pământului, munți în stânga, munți în dreapta, priveam cerul, și-mi vedeam umbra de copil rotindu-mi-se deasupra, chemându-mă să-i mai gust starea inocenței. În alte tablouri mă regăsesc visător, sentimentul acesta contemplativ, mi-e ca un clopot căzut peste timpanul secundei, prăbușind-o în efemer, acolo unde setea tot însetează, unde iubirea iubește, fără înțelepciune. Aici dispar. Penelul alunecă peste unda albastră a zării, pân` la talazul înspumat al așteptării. În peisajul imensității, conturat pe arcada statornică a timpului, prind iar contur, alături de alte puncte, unele mai mici. Meandrele secundelor răspândite de-a lungul marelui fluviu cu ani, depun aluviuni, pe umerii fiecărui afluent. Un pas, un zâmbet, o poveste, fiecare punct are istoria lui, anotimpul lui, tabloul lui. 21 noiembrie 2009