Rodean Stefan-Cornel

La poeziile care au ritm, rimă și măsură, atunci când facem modificări, este bine să verificăm permanent dacă nu s-au stricat elementele de prozodie de care vorbeam. Adică, dumneavoastră ați modificat primul vers (ca urmare a sesizării făcute de doamna Laura Dănilă) dar ați stricat metrica, acum primul vers având un alt tip de ritm decât celelalte; din moment ce ați eliminat o silabă, pentru menținerea uniformă a ritmului și măsurii, în mod firesc trebuie să puneți alta în loc (ori puneți un alt cuvânt monosilabic, ori schimbați un cuvânt cu altul, care are o cu silabă mai mult.
Bineînțeles, este o părere (zic eu \"constructivă\"), că asta se cere în \"Atelier\".
Cornel Rodean

Văd că s-a discutat despre cuvântul \"laudatio\" (sau \"laudațio\"), s-au invocat drept argumente, dacă se scrie cu \"t\", sau cu \"ț, limba latină (sau căutările pe \"google\"). În opinia mea, problema este foarte simplă și nu este nimic de discutat. Cuvântul \"laudatio\" (deci, cu \"t\") se consideră că este un cuvânt aparținând limbii române și el este cuprins în cel mai nou dicționar al limbii române întocmit de Institul de Lingvistică și aprobat de Academia Română. Adică, la pagina 439 din \"DOOM\" apare \"laudatio\", cu precizarea că \"ti\" se pronunță \"ți\"; de asemenea, cuvântul este precedat de o steluță, semn că a fost introdus în limba română odată cu dicționarul respectiv (în 2005).
Numai bine!
Cornel

Ai lovit doi iepuri dintr-un foc,
Afirmând - perfid, dar asta e -
Că sunt cam redus și că mă joc;
Mai lipsea să precizezi cu ce...
(G.P.I)

Te joci cu lopățica și cu cana
Și, ca să nu mai fi-ntrebat \"cu cine\",
Răspund tot eu, că se observă bine:
Cu Dana.

Cornel

Ideea poeziei de mai sus pare interesantă, sau năstrușnică (s-ar putea înțelege la final, că, de fapt, geamul trebuie zidit nu pentru că intră apa prin el, ci pentru ca să nu se mai vadă niciodată ploaia de afară).
Nu mi se pare prea e în regulă concluzia din prima strofă cum că, din cauza ploii, autoarea simte că se ofilește, din moment ce, cuvântul \"ofilit\" se asociază de regulă cu \"seceta\", cu absența ploii, nu cu abundența ei; dacă s-a vrut o figură de stil poetică, nu știu dacă este inspirată. Oricum este cam sărăcie prin această poezie în privința figurilor de stil.
Referitor la prozodie, versurile au ritmul destul de bun, dar rimele sunt nepotrivite; în trei strofe din cinci se repetă rima facilă \"esc\" rezultată din verbe, în aceeași formă; apoi, se repetă în două strofe rima \"are\".
Cam asta este, pe scurt, opinia mea.
Vă doresc spor în continuare!
Cornel Rodean

Tu greșești fundamental Sorine:
Și în cimitire, din păcate,
Este criză căci, de-atâta \"bine\",
Toate locurile-s ocupate...

Cornel

Domnule Iștoc,
În opinia mea, catrenul postat de dumneavoastră are prozodia destul de bună și chiar dacă poanta nu este grozavă (mie mi se pare chiar slăbuță) el are marele merit de a-l fi \"stârnit\" pe domnul Ion-Mircea Popovici.
Domnule Popovici,
Mi-a plăcut catrenul dumneavoastră! Construit în stil aforistic, el redă o întreagă filozofie despre epigramă și condiția epigramistului, conținând tâlcuri foarte interesante (chiar dacă eu cred că, în general, în epigramă \"prind rost\" și lucruri importante, nu numai \"nimicuri\"). În altă ordine de idei este păcat, pentru ritmul impecabil și pentru cum sună în ansamblu, că nu ați găsit și o rimă între versurile 1 și 3. Oricum, catrenul dumneavoastră are, în opinia mea, o logică, o construcție și un farmec deosebite.
Încerc și eu o palidă continuare, folosind tema și motivele dumneavoastră, aduse la situația concretă, cu câteva înțepături adresate \"amfitrionului\".

iar când toate par că-s spuse
și nimicul prinse rost
se trezi epigramistul
că s-a dus când nici n-a fost
(Ioan-Mircea Popovici)

S-au spus de toate, foarte multe,
Nimicul prinse rost și la Iștoc,
Dar omul nu vrea să asculte
De nimeni; nu se lasă dus deloc!

Cornel Rodean

Doar câteva cuvinte vreau să spun despre catrenul de mai sus, pornind de la opinia că nu întotdeauna ceea ce este corect (tehnic vorbind) din punct de vedere prozodic este și eufonic. Spre exemplu, mie mi se pare că rimele, așa cum se succed ele (ând, ân, ând, ân), fac să nu sune prea bine versurile. Despre celelalte chestiuni am de ales între a spune prea multe (despicând firul în patru) și a tăcea și, cum nu am timp...
Oricum, Nelu, stai liniștit, doar știi și tu că excepția confirmă regula.
Cu toată prietenia,
Cornel

Recunosc, sincer, că am mai citit episoade din aceste minunate evocări, dar este pentru prima dată când îmi spun părerea (este greu de explicat de ce și nici nu mai are rost).
O să trec peste ceea ce m-a \"reținut\" până acum și spun că:
Textul de mai sus m-a fermecat în primul rând prin: sinceritatea și candoarea povestitoarei; extraordinarul spirit de observație și o excelentă memorie selectivă dovedite de autoare, precum și arta de a ne prezenta într-un mod artistic (deosebit de plăcut la lectură), ceea ce este într-adevăr mai relevant din punct de vedere istoric, politic, sociologic sau psihosocial din experiențele sale. Cu multă profunzime în analiză, dar fără încrâncenare politică și cu umor ni se prezintă cum arăta o familie \"sănătoasă\" din acele vremuri și cum se construia socialismul în anii 60.
M-a surprins, în mod plăcut, măiestria cu care se îmbină în acest text narațiunea, dialogurile și... poezia. Parantezele mi se par, de asemenea, foarte bine inserate în text. Și, pentru că vorbeam de poezie, remarcabile mi se par din ceea ce am citit mai sus: \"tăcere cu miros de pește\", \"aburind în ceață de pește\", \"oameni din apă și pește\"; de fapt, putem spune că amintirile relatate în acest text constituie, totodată, o adevărată poezie a Deltei, a orașului Sulina.
M-au încântat, de asemenea următoarele fraze: \"Mare alegere în acest colț de lume nu aveai, cerul peste toate era același ca peste colțul Rahovei, doar aerul era altfel, el, aerul aducea cu el musculițe, nisipi și un adaus de pește\", și \"Așa e în lumea de departe între apele mari, timpul e altul, bisericile bat și nu le aud decât cei cu auzul în piept\".
Dacă ar fi să fac și o observație critică, eu aș mai revizui puțin ortografia, mai ales în privința virgulelor.
Am avut parte de o lectură deosebit de plăcută! Vă mulțumesc!
Cornel Rodean

Îi rog a-mi explica, pe docți,
Ceva ce, logic, s-ar exclude:
Cum de bărbații, când sunt copți,
Aleargă după fete... crude?
(Daniela)

Răspunsul este simplu

Bărbații copți, cu păr cărunt,
Au înțeles că, din păcate,
Femeile frumoase sunt
Doar ori prea crude, ori stricate...

Cornel

Și, dacă epigramiștii care au comentat înaintea mea nu au spus-o, o spun eu, chiar dacă nu mă pretind \"doct\":
Rima \"docți-copți\" (de fapt, o asonanță) nu cred că este acceptată la epigrame și la celelalte creații scurte cu formă fixă, deoarece după vocala accentuată \"o\" (identică la ambele cuvinte) la un cuvânt urmează consoana \"c\", iar la celălalt consoana \"p\", care, chiar dacă sună asemănător în context, nu sunt identice.
\"Copți\" rimează cu \"nopți\", dar nu cred că merită ajustată prozodia, deoarece nici poanta nu este grozavă...
Numai bine!
Cornel

Daniela,
Pentru a nu deruta pe alți cititori, cred că ar fi trebuit să precizezi (o fac eu, acum) că, imediat după comentariul meu din 17 martie, de la ora 13.45, ai modificat titlul catrenului din \"Bețivul credul\" în \"Băutorul credul\" și ai schimbat toată construcția catrenului, astfel încât să elimini problema de ritm sesizată de unii colegi.
Și, dacă tot am intrat, spun că, în opinia mea, acum ritmul este bun, dar problemele privind poanta rămân. Faptul că în loc de \"bețiv\" ai pus \"băutor\", în aparență îndulcește cumva calitatea personajului, dar în realitate este cam același lucru; conform DEX la pag. 92, băutorul este \"(Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv\", iar la pag. 96 se arată că bețivul este \"(Persoană) care are are darul beției; (om) alcoolic, băutor\", deci băutorul este tot un bețiv, până la urmă.
Măi nea Mitrule, ești pus pe glume, dar una e ca cineva să fie \"băutor de bere\", cu sensul de om care consumă cu predilecție (dar cu o oarecare măsură) această băutură (sau aliment) și alta este să fie băutor, pur și simplu, adică un bețiv, un alcoolic.
Și, ca să mai zic una la adresa epigramei de mai sus (asta oarecum mai în glumă), ăla de care vorbește Daniela nici măcar nu este un bețiv (sau băutor) în adevăratul sens al cuvântului, dacă se lăcomește la bere; păi, ce alcoolic adevărat se mulțumește cu așa ceva?
Cornel

Bine că am ajuns mai târziu, pentru că, altfel, aș fi stricat probabil multe și, în primul rând aș fi tăiat puțin din elanul autoarei, remarcabil (din câte am văzut) în perioada respectivă.
Din păcate (sper că în folosul ei) o să-mi spun acum, sincer, părerea despre catrenul postat.
De acord cu obiecțiile anterioare legate de prozodie și de ortografie, dar, în opinia mea, problema principală a acestei epigrame este poanta, care se bazează pe un fel de paradox: personajul respectiv își dorește, de dragul băuturii, chiar \"să facă trecerea\" spre cealaltă lume; din păcate, pretextul se leagă de sintagma \"lapte și bere\", care nu este recunoscută în limbajul curent (\"lapte și miere\" era altceva); în epigramă se mai practică, din câte am înțeles eu, \"inventarea\" unor maxime, zicale, proverbe, locuțiuni, expresii, sintagme etc., folosind tehnici calamburistice, dar nici despre așa ceva nu este vorba în catrenul de mai sus. Pe de altă parte, întreaga construcție a epigramei pornește de la o premiză eronată, aceea că bețivul va merge în Rai; în acest sens, cuvântul \"credul\" din titlu nu ajută, deoarece, după cum sunt înșiruite versurile, rezultă mai degrabă că el este credul așteptând să curgă bere în Rai, nu că este credul așteptând să meargă în Rai; și, oricum, bețivii, chiar dacă nu recunosc toți pe față, știu că sunt niște păcătoși, ori nu cred în lumea de apoi, ori nu mai au nicio speranță de a ajunge în Rai. Adică nu sunt chiar atât de creduli...
Succes pe mai departe!
Cornel

Doamna Nuți, foc și pară,
Îi acuză pe primari
C-au tăiat brandul de țară
Câinilor comunitari.
(Laurone)

Pe la primarii PDL e-un trend:
Mărturisindu-i dragoste eternă,
Adorm ades cu poza ei sub pernă
Și și-o imaginează... fără brand.
Cornel

Salut Laurone, bine te-am regăsit!
De discutat dacă, pentru a nu pierde o idee de poantă, ne putem permite o \"rupere de ritm\" ca în versul tău: \"C-au tăiat brandul de țară\".
Opinia mea este că sintagma \"brandul de țară\" nu poate fi înlocuită și nici schimbată fără a pierde din farmecul poantei, deci singura soluție este de a o include într-o metrică bazată pe picioare trisilabice.
Numai bine!
Cornel

Am alergat dup-o sportivă
S-o fac să cadă în păcat,
Dar ea fiind intuitivă,
Când să renunț, s-a-mpiedicat.
(Ion Ruse)

Dama ta cu toane
S-a împiedicat la țanc,
Dar și tu, Ioane,
Te-ai \"împiedicat\" de-un banc...

Cu prietenie,
Cornel

...tocmai asta este problema, că nu toată lumea folosește formulare în limba engleză.
Pe de altă parte, ai dreptate, nici nu se pune problema de traducere. Dar, oricum, referitor la acea \"brumă\" de farmec, să știi că pe la Sibiu, acum când scriu acest comentariu, a ieșit soarele și nu știu ce mai rămâne din ea...
Bineînțeles, spun asta știind că nu ești supărăcios. Că dacă erai supărăcios... spuneam și mai multe!
Cornel

O poantă cu totul deosebită, într-o epigramă care are și umor negru, și haz de necaz, și ironie, și tâlc (mai mult chiar decât o banală \"filozofare\"), toate grupate în jurul (sau în miezul) unui paradox (sau absurd) dus la extrem.
O poantă excelentă pentru perioadă de mari crize, ce se potrivește \"ca o mănușă\" celor mulți, deznădăjduiți care așteaptă, \"încrezători\", sfârșitul lumii ca pe o salvare...
Floriane, stai liniștit, că \"nu sar\" și eu pentru asonanța respectivă, deoarece se știe opinia mea în chestiune, dar:
- mie mi se pare foarte clar că după primul vers trebuie virgulă, ca să îți asumi tu, ca autor, judecata finală; deci, nu unii afirmă diverse lucruri tot tălmăcind mitul, ci tu, tot tălmăcind mitul ai ajuns la concluzia că nu va veni sfîrșitul lumii;
- în context, \"răstălmăcind\", se încadrează mult mai bine genului de epigramă cu tâlcuri profunde cum este aceasta, plus că și din punct de vedere fonetic este mai potrivit decât \"tot tălmăcind\"; susțin și cealaltă observație a colegului de mai sus (cu semnul \"punct și virgulă\");
- și mai bună ar fi fost prozodia (în plus de chestiunea asonanței), dacă s-ar fi adoptat o construcție în care \"nu\" să fie accentuat.
Felicitări! Te mai așteptăm, funcție de ce idei mai ai pe \"masa de dormit\" sau în \"patul de lucru\"!
Cornel

Nelu,
Întreb, considerând că este un bun prilej de discuție:
Este bine să scriem epigrame în limba română, în care poanta poate fi înțeleasă doar de cei care cunosc semnificația unui cuvânt cheie scris în altă limbă?
Cornel

Îl invidiez pe \"amicul I.B.\" pentru acest sonet și tare aș fi curios cum a răspuns...
Sau poate a primit ceea ce i-ați turnat, a mai cerut, iar i-ați turnat și... nu a mai zis nimic.
Frumos omagiu adus \"viei fără de păcate\" și justă concluzie rezultată în urma unei adânci filozofări; da veți dreptate, \"Destinul are căi întortocheate!\", mai ales la propriu, pentru cei care beau \"pe deșelate\".
Mi-au plăcut deci, repet, \"rodul viei fără de păcate\", \"vom bea pe deșelate\", concluzia-sentință din final și, în plus, \"traiectorii spiralate\".
Frumos și endecasilabul iambic!
Îmi permit să sesizez o greșeală de ortografie:
Se scrie corect \"întortocheate\", nu \"întortochiate\". Și apoi, de ce la ultimul vers și liniuță de dialog și ghilimele? Erau de ajuns ghilimelele, că dialogul, oricum nu s-a realizat.
Cornel

Da, nimic nu mai este cum era; ce adevăr elementar, dar cât de frumos spus!
Mi-au plăcut, în mod deosebit: \"nucile prindeau în pântec miez\"; ideea cu \"fa diez\" și \"mi bemol\"; alternanța celor două variante de refren. În mod evident, pentru mine, și acest text, ca și altele postate, a fost creat pentru a fi transpus pe muzică (sau invers), structura strofelor indicându-ne clar și \"refrenul\" de care aminteam.
Sunt și unele exprimări cam \"uzate\" (de ex. \"mirosea a mere coapte\", \"bătrână și aristocrată doamnă\"), dar faptul că poezia de mai sus se vrea o baladă nostalgică, pusă pe muzică (și nu o poezie postmodernistă), face ca aspectul respectiv să fie scuzabil.
Aștept și altele, vă mai citesc!
Cornel

Vali,
Acuma, dacă tot ai început să \"testezi piața\" cu aproape toate genurile și speciile literare și gazetărești (ceea ce, în opinia mea nu e rău, deși unii gândesc, cu siguranță, că nu este bine), dă-mi voie să particip și eu la test.
Îmi voi spune deci, părerea , foarte pe scurt, despre acest sonet.
Tema sonetului speculează bine evenimentele recente și, mai ales, sensibilitatea cititorilor la tragismul acestora, deși acest aspect constituie și un risc.
Mesajul, deși cam pesimist, chiar fatalist (în contradicție cu trăsăturile minerilor de \"luptători\") este bine conturat, iar intensitatea dramatică a trăirilor de transmis cititorilor mi se pare foarte bine gradată.
Referitor la figurile de stil folosite, mie mi-au plăcut (risc, deși puteam să evit acest paragraf) \"falca de huilă\" și \"orfanii de noroc și de lumină\" și nu mi-au plăcut \"ard, ca o feștilă\", \"un sunet infernal Se-aude, ca un scrijelit de gheară\" (nu merge deloc, mai ales după \"un murmur\").
Structura strofelor și prozodia mi se par bune din punct de vedere tehnic, dar, calitativ suferă dintr-un motiv foarte simplu (chiar mă mir că ai ales o astfel de variantă, care dezavantajează, în mod evident, sonetul).
Să mă explic:
Eufonia generală a unui sonet se realizează mai ales prin alternarea celor două rime de la catrene, respectiv a celorlalte două rime de la terțete. Nu întâmplător, spre exemplu, cele două rime de la catrene trebuie să fie îmbrățișate într-un fel în primul catren și invers în al doilea catren. Trecând peste faptul că în textul de mai sus ele apar îmbrățișate în același mod (asta nu mi se pare grav, am văzut că se acceptă multe încălcări ale regulilor din acest punct de vedere), problema principală este aceea că rimele au fost alese neinspirat, în opinia mea, stricând o mare parte din farmec. Faptul că între \"ilă\" și \"ină\" este doar o mică diferență, afectează negativ \"curgerea\", (muzicalitatea) celor două catrene.
Asta este părerea mea sinceră.
Oricum, felicitări pentru îndrăzneală și pentru celelalte, de care am zis că mi-au plăcut.
Cornel

...dar după ce am trimis primul comentariu am fost delogat, apoi m-am logat din nou, am verificat dacă mi-a apărut comentariul și nevăzându-l, am mai scris unul asemănător; aceasta este explicația pentru care apar două comentarii.
Cornel