Eminescu - de 85 de ori

NOTÃ: În conținutul scrisorii care urmează se regăsesc, între ghilimele, 85 de titluri de poezii din opera lui Mihai Eminescu. Dragă redacție, Am „Dorința” să vă spun „Povestea” vieții mele, cu „Speranța” că va fi o „Lectură” utilă pentru „Ai noștri tineri...”, chiar dacă nu am talent de narator, nu sunt „Poet” și nu pot spune că „În liră-mi geme și suspin-un cântec”. De „Când...” am început să înțeleg ce se întâmplă în jurul meu, mi-am dat seama că „E împărțită omenirea” în bogați și săraci. „Fiind băiet păduri cutreieram”, stăteam „Pe gânduri ziua”, iar „Sara pe deal” mă frământam ce să fac pentru a scăpa de „Urât și sărăcie”. Nu mi-au plăcut „Cărțile”, dar credeam că „Oricare cap îngust” poate face avere dacă este ambițios. Stăteam „Noaptea...”, trist și în „Singurătate”, ca „Pustnicul” plin de „Melancolie”, număram „Stelele-n cer” și mă minunam ce „Ușoare sunt viețile multora”. Ai mei îmi spuneau să mai zic și eu o „Rugăciune”, dar am fost ateu tot timpul și „Eu nu cred nici în Iehova” și nici în altceva. „Trecut-au anii...”, în țara noastră s-a instaurat „Democrația” originală și într-o noapte mi-am zis: Băiete, „Ești în țara...” tuturor posibilităților! „Din noaptea...” aceea am spus „Adio” lamentărilor și am trecut la acțiune; cunoscând un afacerist, pe care îl consideram „Un luceafăr” în domeniu, m-am dus la el și m-am oferit ca ajutor al său. „Luceafărul” mi-a spus: „Noi doi avem același dascăl”, strada, așa că o să reușim împreună. Am început cu micul trafic de mărfuri, întâi în Europa, „Din Berlin la Potsdam”, apoi pe scară mai largă, cu rulmenți, în Orient, și deși spuneam indiscreților că suntem „În căutarea Șeherazadei”, noi făceam comerț ilicit (într-un fel putem spune că eram „Junii corupți”). Am învățat multe, eram uimiți de exemplu, „Cum negustorii din Constantinopol” dădeau din gură în 5-10 limbi și făceau o sumedenie de lucruri deodată, de parcă erau fiecare „Napoleon”. Acum, „Din când în când...”, mă uit „Pe un album” și îmi amintesc că „Atât de dulce” mi se părea atunci viața! „După ce atâta vreme”, în copilărie și în adolescență, am suferit și toți vedeau „Ce suflet trist...” aveam, de parcă din mine „S-a stins viața”, acum eram mulțumit în sfârșit și totul era ca de „Vis”. Toată ziua număram bănuții câștigați, că „Lumea mi se părea o cifră...”, adică cifra de afaceri. Necazurile au început după ce prietenul meu, „Călin Nebunul” (nici acum nu-i știu numele complet, dar asta îi era porecla) a zis că mă duce „La o artistă”. În seara aceea, într-un bar de noapte din Ucraina (parcă îi spunea „La Bucovina”) mi-a făcut cunoștință cu o dansatoare, de naționalitate româno-rusoaică, pe nume „Diana” (mai târziu am aflat că o mai chema și „Kamadeva”). Mi se părea „Atât de fragedă”, era pentru mine „Crăiasa din povești”, o „Copilă înger”, ce mai! Ne-am îndrăgostit nebunește unul de celălalt, dar și-a bătut joc de mine într-un mod groaznic. Astfel, după o noapte de chef, a vrut să facem „O călărire în zori”, dar din cauza băuturii și a oboselii, eu nu am fost în stare. Atunci ea, râzând, a strigat: „Mortua est!” (cât „Demonism”!). M-am enervat, mi-a fost rușine, am avut un schimb de „Replici”, am bătut-o și ne-am despărțit, dar de atunci eu nu mai pot fi bărbat cu adevărat. „De ce să mori tu?”, mă întrebam mereu. „Sunt ani la mijloc”, eu nu m-am mai întors „Din străinătate” și, „Când amintirile...” mă chinuiesc, spun doar „O, mamă” și mă pornește plânsul (n-am mai plâns așa de „La moartea lui Eliade”, fratele meu). Când scriu aceste rânduri „Azi e zi întâi de mai”, afară este totul înflorit și „Zadarnic șterge vremea” unele impresii neplăcute, că nu pot uita tot trecutul. „Și dacă...” m-ar întreba cineva ce am „În minte și inimă”, i-aș răspunde că „Oricât de mult am suferit” până acum, eu tot ard „Ca o făclie” și aș risca o „Revedere” cu persoana iubită, pentru că de la „Despărțire” nu mă gândesc decât la ea (că încă nu „S-a dus amorul...”) și, „De-or trece anii...”, cred că îmi va fi și mai greu. Mi-e rușine să merg la un medic sau la un psiholog, dar am trimis câteva scrisori la o altă revistă din țară, la care are rubrică permanentă un sexolog. Nici după „Scrisoarea I”, nici după „Scrisoarea II”, nici după „Scrisoarea III”, nici după „Scrisoarea IV” și nici după „Scrisoarea V” nu am obținut vreun rezultat. Practic acum la mine este vorba de o „Renunțare” la serviciile acestuia. Nu știu „De ce în al meu suflet” nu-și mai poate găsi loc altcineva, dar „De-aș avea...” acte în regulă, eu m-aș întoarce în țară și sunt convins că acolo m-aș lecui. În încheiere, vă spun că „Mai am un singur dor”, acela „Să țin încă o dată...”, măcar o lună, regimul alimentar recomandat de revista dumneavoastră și care ați spus că face minuni în tratarea impotenței; de aceea vă rog să-l mai publicați o dată, că nu mai găsesc numărul respectiv al revistei. Al dumneavoastră cititor fidel, de pe meleaguri străine, „Horia” I. „Mureșanu”, zis și „Diamantul Nordului (Capriccioso)” (bineînțeles, că pentru a nu mă face de râs în România, am folosit pseudonime.)