Tăcerea mea prelungă se scurge în pahare
L-acest festin hieratic din mine se coboară
Te-mbracă în mătăsuri de veche domnișoară
Și-alături îți așterne, foșnind discret, o mare.
Tăcerea mea
Cu toate nălucile care mor
Și soarta de pază la vămi, preacuminte,
Cu liniștea păsării odihnindu-se-n zbor
Din când în când evadăm din cuvinte.
Nu-i lege de-ajuns, jurământ prea
Această țigară mă fumează până la cotor
în timp ce merg spre capătul acestei străzi cunoscute
din acest oraș imposibil de identificat
traversată din loc în loc
de aceste plete cu adolescente
N-am să blestem în pântecul cerului valul
când îl voi auzi că începe să sape,
ci îi voi face cântec de leagăn:
de mult ceva stă să se crape.
Mai bine de o viață de ori penitent
decât la
Să cazi într-o noapte murdară de toamnă
de la ultimul etaj al blocului tău de gheață
să-ți sfărâmi coloana vertebrală
de oasele frunzelor ucise
să simți în loc de măduvă
cum se strecoară
Cineva trebuie să scrie, odată și-odată,
și istoria victoriilor imposibile,
povestea răstigniților și decapitaților,
a daților la lei și-a arșilor de vii,
romanul nebunilor de viață,
monografia
\"adu-ți aminte de cei ce-i îngropară pe atâția alții/ sfârșind prin a fi ei îngropați și învață/ să disprețuiești moartea\"
A.E.Baconsky, 4 martie 1977
Aceste clipe vor fi spuse cumva
cândva,
Îmi era sete și visam că beau.
M-am trezit cu deșertul pe limbă
și-am întins mâna după pahar.
Am băut, m-am încruntat.
\"Tu-ntrebi mereu de ce-i amară apa\",
mi-a zis ea, și-am tăcut: noaptea
Prea devreme am deschis ochii prea devreme
ne-am ascuns în lumina unei luni construite
crescând biserici pentru fiecare uitare
blestemată să se surpe a doua zi.
Ne regăsim din ce în ce mai
Azi-noapte am trecut iar Dunărea pe gheață
cu chipurile ascunse sub masca de ceară
a lunii. Vântul ne ieșea din piept
regăsind în pustiu urletul lupilor.
Pe malul celălalt am lăsat foc și
RC