Poezie
Vis 2
1 min lectură·
Mediu
Îmi era sete și visam că beau.
M-am trezit cu deșertul pe limbă
și-am întins mâna după pahar.
Am băut, m-am încruntat.
\"Tu-ntrebi mereu de ce-i amară apa\",
mi-a zis ea, și-am tăcut: noaptea era la ușă.
(De altfel, am tăcut tăcerea aceea înaltă,
gata să cadă cloșcă).
Ea nu era, dar ar fi putut fi.
Trupul ei, cioplit cu mintea,
nu era, dar ar fi putut fi.
Îmi era sete și visam că-l sorb
lung, prelung, apa vieții, până când
l-aș fi scos în haină de pământ.
Apoi - m-am încruntat.
\"Tu-ntrebi mereu de ce-i amară apa\",
mi-a zis ea, nehotărâtă,
pe jumătate născută.
044.347
0
\"Ar fi putut fi\"...are acelasi impact puternic pe care il avea odata Max Frisch asupra mea.
Asta e inca una din zilele acelea in urma careia ma voi mira mult si bine cum pot unii sa scrie atit de bine!