Rita Graban

un alt trecut prin timpul meu și nici măcar prin viață indieni în tipi-uri brăzdate de-ngheț foc de tabără în coșul pieptului pipe de dor, mocasini de răni făurite prin absențe în lungile

Îmi rănesc gândurile cu miile de întrebări pe care mi le așez pe umăr și mă îndemn să tac acele tăceri pe care mi le-am reprimat o viață. Între noi doi tăceri și schimonosită viață ce pare să se

La început ne vorbeam din ce în ce mai des flori de gheață pe gânduri îmi dăruiai plicuri goale, timbrate ce ne purtau spre Marea Egee, spre Mecca Și eu căutam, amarnic, formula vindecării de

Îți plânge-o rouă din iriși mătasea broaștei răsfrântă-n cerul gurii tale amare cireșe coapte-n lob de timpane ce sună alene goarna și timpul ostoit. Ne plângem că suntem doi și credem că unu

In tine e cerc in mine fereastra Ovalul existentei are infipte in noi varfurile aspre si rotula mea se stramba sub poveri ca arcul in ceruri de ploaie

Ninge... si noi ne aruncam in omat ingeri trasand, cu aripi intinse... In jocul nostru de copii doar rasul mai e valoare. Ninge... Doar ca mie aripile mi-s rasfrante, curbate in jos de parca

tu fugi de banal eu frenetic il caut candelabre aprinse, ideile fiinta mi-o cuprind si am obosit tu te-ai legana pe bulevardele vietii sa te zareasca toti impozant tu ceri tot, pretinzi doar

Iubite, mai stii, cadeau pietre peste noi moi si umede, nebunii le ziceau doar fulgi de zapada... Si m-ai rugat sa nu te mai privesc: iti ardeam irisii cu atata iubire... si mi-am inchis

22 iunie 1994 Iti vorbeam despre un prieten plecat prea devreme pentru a-i fi putut multumi, iti vorbeam despre cautarea mea incordata a unui cuvant intre "tu" si "dumneata". Un cuvant pe care sa-l

ți-ai călcat limita tipi-ului și nevastă înșelând ai căutat absențe dacă lanuri de maci ai fi călcat în picioare te blestemau păpădiile dacă întinderi de păpădii sărutai te blestema roșeața

ti-am refuzat cuvinte si ti-am cauzat taceri. De parca definitia noastra ar fi-n graire De parca nisipul clepsidrelor - alene curgand - s-ar transforma in traire de vocale, semivocale, consoane

În iriși înzăpeziți mă zăresc zidită preaplină dorință de-a mă îngheța întru mare zăresc fluturii viitorului așezați pe înghețurile din mine și-aud șoapta-ți suflând pe sânii-mi

dibuiesc în dosul ochilor tăi marea mă regăsesc ce zile...! de mai bine de un an plonjasem în afara mea și greu găsit-am drumul înapoi barăci de pescari și marea.... nediguită cum îmi

Imi framanti carnea-nrobita scanteii cu maini muiate-n tina - puroi duhnind pe membre - si-arunci peste mine doar valuri de minciuni un orizont insemnat cu portocaliu razvratit un maine stins

Eu n-as indrazni niciodata pietre smaralde sa-mpart in chip de iubire n-as indrazni sa vorbesc nisipuri amare pe buze saltand despre iubire blasfemia se pedepseste pe rugul iubirii

O altă femeie are să-ție fie pe pietre umblatul, trăire întru plin are să te învețe mamă-prietenă, iubită-copil îți va fi întru pururi linie-a vieții cercurile ei vor deveni joben pe

vocea - cristale sparte acum înțeleg de ce îngerii nu folosesc cuvinte stai pe burtă și mesteci cuvinte o coadă de păpădie răsturnată îți râzi de destinul meu mocirlos de trenuri de

imi canta cocosii cocorii de 3 ori tradarea doar voci presupuse, intuite-n gatlej lung prilej de ganduri, ispite, efemere chemari, strigari catre tine in taina rostite juraminte ce fac

Baia Mare, 11 martie 2002 Azi am trecut prin cimitirul din mine: mai era un soldat cazut. Si mi-am plimbat privirea inrobita peste trupurile racite. Zac multi, prea multi, soldati

în căușul palmei dâră de jenă, apăsări de jocuri în lumină prelingându-se în curbura vieții tale, minune mică pot doar cuie înfige puțin adânc lesne curbate sub povara vinii de doi pus sub

Ma caznesc sa-mi dezlipesc de pe retina oglinda scrijelita de Astropos si ma fierb torcand fire sorocite tragand inspre brate imagini de Hestii ce au uitat sa ocroteasca cetatea mea

între semiotica iubirii și complexul lui Oedip ai tras o linie bietul Dilthey avea dreptate când spunea că doar scrisul semnul poate conduce la înțelegere și cât te căzneai tu aseară să sorbi

17.VI. 1993 E o pacoste a timpului nostru. Si se numeste Timp. Ma frange si ma innobileaza, ma sting in sinele lui si renasc cu fiece clipa din aluatu-i neframantat... Iti scriu de teama ca nu

cersim amanuntit cersim cuvinte, imagini, reprosuri preapline trairi numite etate platim amarnic clipe ostoite lanturi frante pe glezne agatate ne ingroapa, radacini catarand inspre noi, ne