Ne risipim visele
precum nisipul spulberat de furtună.
De ce să ținem
sufletul și mintea
legate într-o cunună,
când armonia nu ne e stăpână?
Nu auzim
nici strigătul pescărușului,
nici
Amintirile plutesc peste trecut ca cenușa
răscolită de vânt în liniștea sângerândă a amurgului...
Nu-i nimeni în preajmă care să–mi deschidă ușa
și să aprindă iar fitilul de la candela stinsă a
Tu ești altarul vieții mele
în fața căruia îngenunchiez și mă închin
unde depun fără ezitare ca ofrandă
viitorul necunoscutului meu destin,
ești steaua ce mă călăuzește
prin negura acestei
Lacrimile dimineții,
diamante încrustate de noapte
pe genele florilor
adormite în ghivecele din balconul tău,
pâcla fumurie
ce acoperea lanurile cu maci
prin care sufletele noastre
Fluturi de gheață roiesc peste întinderi grizonate;
lumina se descompune în culorile curcubeului când le atinge aripile
și retina înregistrează fenomenul ca un aparat fotografic;
fulgere neuronale
Pe garduri și ziduri
inimi sângerii
atârnă
înlănțuite
de aceeași suferință;
iedera muri
ucisa ca orice pradă
de sabia timpului
ce nu cunoaște îngăduință.
Pe cerul tomnatic
umbre
Aprinde-mă în memoria ta
cu scânteia luată de la o stea,
zidește-mă în inima ta
cu iubire și dorința de a mă avea!
Tu ești o minunată floare,
eu sunt polenul purtat de vânt,
întâmpină-mă cu o
În paradis a început să plouă când inima ta s-a înnorat,
luceferii au căzut în nisipul de pe plajă și universul a devenit un gol întunecat.
Degeaba ții palma deschisă spre cer, sărutările lui și
RB